Jennifer Aniston are numai cuvinte de laudă pentru fostul ei soț.
Îndrăgita actriță americană Jennifer Aniston a spus că Brad Pitt este una dintre vedetele ei preferate dintre toate cele care au avut roluri episodice de-a lungul sezoanelor faimosului serial Friends.
Jennifer Aniston, Courteney Cox și Lisa Kudrow au dat recent un interviu pentru Access Hollywood, în ajunul lansării mult-așteptatului Friends: The Reunion. Actrițele au vorbit despre sitcom, despre cine din distribuție oferă cele mai bune sfaturi și care dintre actori este cel mai organizat, dar și despre vedetele lor preferate care au avut scurte apariții în serial.
Printre numeroasele celebrități menționate se numără Ben Stiller, Reese Witherspoon, Paul Rudd, Sean Penn și Charlie Sheen. Jennifer Aniston nu l-a uitat nici pe fostul ei soț, Brad Pitt, de care s-a despărțit în 2005. „Domnul Pitt a fost minunat,” a spus ea și Lisa Kudrow a adăugat: „A fost fantastic!”
Într-un episod din sezonul opt, Brad Pitt l-a jucat pe Will Colbert, un vechi cunoscut din liceu al lui Rachel și Monica. La acea vreme, Jennifer Aniston și Brad Pitt erau încă împreună, ceea ce a făcut apariția lui cu atât mai specială. Actorul a primit, de altfel, și o nominalizare Emmy pentru micul său rol.
De când Aniston și-a anunțat divorțul de Justin Theroux în februarie 2018, fanii speră la o reînnodare a relației acesteia cu Pitt, care s-a despărțit de Angelina Jolie în 2016.
„Jen nu s-ar gândi să mai fie cu Brad la modul romantic,” a declarat o sursă Us Weekly la vremea respectivă. „Dar el va ocupa întotdeauna un loc special în inima ei.”
După îndelungi așteptări și o reușită campanie de teasing, Friends: The Reunion este programat să se lanseze pe HBO Max, pe 27 mai. Și de această dată se anunță un line-up impresionant de guest stars, printre care se numără David Beckham, Justin Bieber, BTS și Lady Gaga.
Foto: Arhiva ELLE