Ce detaliu neașteptat a ieșit la iveală acum despre Ines de Ramon, iubita lui Brad Pitt

S-a aflat un detaliu surprinzător despre Ines de Ramon, iubita lui Brad Pitt.

Ce detaliu neașteptat a ieșit la iveală acum despre Ines de Ramon, iubita lui Brad Pitt

Iubita lui Brad Pitt, Ines de Ramon, a finalizat divorțul de Paul Wesley, la mai bine de un an și jumătate de când a anunțat că au decis să meargă pe drumuri separate. În noile documente judiciare obținute de People, Wesley, în vârstă de 40 de ani, „a renunțat la orice viitoare plăți de întreținere a soției sau a partenerei”, iar Ines de Ramon „a cerut să revină la numele său anterior.”

Ines de Ramon și Paul Wesley, care au invocat „diferențe ireconciliabile” ca motiv al despărțirii lor, s-au căsătorit în 2019 și au decis să se despartă doi ani mai târziu, în 2022. Potrivit DailyMail.com, cei doi „au încheiat un acord scris cu privire la bunurile lor și la drepturile lor de căsătorie sau de parteneriat domestic, inclusiv pensia alimentară, al cărui original este sau a fost prezentat instanței”.

După despărțirea de Paul Wesley, Ines de Ramon a început să se întâlnească cu Brad Pitt. Se pare că relația celor doi este din ce în ce mai serioasă, mai multe surse declarând pentru publicația PEOPLE că actorul în vârstă de 60 de ani și iubita sa, activă în industria bijuteriilor, în vârstă de 30 de ani, s-au mutat împreună în locuința starului.

„Este destul de recent. Este mai fericită ca niciodată”, a dezvăluit o sursă apropiată de Ines de Ramon, care precizează că aceasta nu a renunțat complet la propria locuință.

În toamna anului trecut, Ines de Ramon și Brad Pitt au participat la gala anuală Art+Film Gala de la LACMA, iar mai multe surse au precizat că cei doi „erau foarte fericiți împreună.”

„Se bucură de compania celuilalt și s-au distrat pe cinste la gală. Au fost super iubitori, râzând și glumind cu toată lumea din jurul lor. Păreau să se distreze de minune”, au mai adăugat sursele, potrivit publicației Hollywood Life.

Aceste declarații au venit  la un an de când Brad Pitt și Ines de Ramon au fost surprinși pentru prima oară împreună. În noiembrie 2022, cei doi au fost văzuți îmbrățișându-se la un concert Bono. De atunci, au fost surprinși împreună de mai multe ori, inclusiv în timpul unei întâlniri romantice la Paris în februarie. Însă aceasta nu a fost prima escapadă a celor doi. Aceștia și-au petrecut și trecerea dintre ani împreună, în Cabo.

În primăvara anului trecut, o sursă apropiată celor doi a declarat pentru Us Weekly că actorul este extrem de îndrăgostit de noua sa iubită și că își dorește să petreacă mai mult timp cu aceasta.

„Cu siguranță este îndrăgostit de ea, și chiar dacă lucrurile sunt încă relativ noi, el crede că relația lor are potențial pentru a deveni una de lungă durată. În ciuda programului lor încărcat, petrec cât de mult timp pot împreună.”

Aceasta a mai adăugat și că Brad Pitt adoră „energia pozitivă” a lui Ines de Ramon și că îi face plăcere să fie în preajma sa.

„Este super relaxată și are o viziune atât de pozitivă asupra vieții. Privește mereu partea bună a lucrurilor și este mereu pregătită pentru o aventură.”

Potrivit unei alte surse apropiate, Brad Pitt a fost un „sprijin imens” pentru Ines de Ramon, care trecea printr-un divorț, și „nu dă doi bani” pe ceea ce fosta lui soție, Angelina Jolie, „crede despre noua sa relație.” În plus, se pare și că actorul în vârstă de 60 de ani a prezentat-o pe iubita sa „aproape tuturor celor șase copii” pe care îi are împreună cu Jolie.

Citește și:
Gisele Bündchen, mărturisiri în lacrimi despre divorțul de Tom Brady: „M-a făcut să îmi dau seama…'

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people