Ce destinație specială au ales Smiley și Gina Pistol pentru luna de miere

Smiley și Gina Pistol, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, s-au căsătorit pe 27 mai.

Ce destinație specială au ales Smiley și Gina Pistol pentru luna de miere

Smiley și Gina Pistol, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, s-au căsătorit pe 27 mai. La cununia civilă, fosta prezentatoare TV a arătat superb într-o rochie cu dantelă în zona bustului și mâneci largi pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale cu perle Jimmy Choo. De machiajul vedetei s-a ocupat Alexandra Crăescu, iar de coafură Adonis Enache. În ceea ce îl privește pe artist, el a ales un costum bej făcut special pentru el.

La evenimentul atât de special din viața celor doi au fost prezenți numeroși prieteni, rude, colegi din showbiz, însă una dintre prezențele speciale a fost, fără îndoială, fiica celor doi, Josephine.

Gina Pistol a fost cea care s-a ocupat de organizarea nunții și și-a ținut la curent fanii cu pregătirile pentru marele eveniment, recunoscând faptul că nu a fost deloc ușor. Vedeta a mai povestit că au ales să personalizeze verighetele și că au o semnificație aparte pentru cei doi. Cu câteva zile înainte, Gina Pistol mărturisea că a ales deja două rochii de mireasă, una pentru cununia civilă, iar alta pentru cununia religioasă.

„Doamnelor și domnilor, sub privirile dumneavoastră Doamnaaaaaa și Domnul Mariaaaaa, adică NOI DOI! Fericiți și recunoscători pentru al nostru „împreună”, pentru o zi superbă, cu atât de multe detalii brodate cu grijă. Avem și scenă, și ring de dans, și bar, și terasă, și grădină, dar ce n-avem. Să fie dans, să fie party, să fie familie!”, a scris Smiley pe Instagram în ziua căsătoriei.

De asemenea, și Gina Pistol a ținut să transmită un mesaj înainte de petrecere.

„Aceștia suntem NOI DOI emotionați și fericiți, soț și soție, cu câteva clipe de liniște înainte de venirea invitaților și de startul petrecerii. (…) Ne bucurăm pentru toate, tragem aer în piept și începem petrecerea!”.

După ceremonie, Gina Pistol a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Nunta noastră a fost un vis frumos care s-a derulat parcă prea repede, dar pe care sigur nu-l vom uita niciodată! Astăzi sigur mi-l amintesc și durerea de picioare de după orele de dans, și răgușeala de după orele de cântat, gustul dulce de bezea al tortului alb pe care îl simt încă și toate mesajele pline de emoție pe care le primim din toate părțile! Gata cu „se mărită Gina mea!”, de acum, urmează cel mai frumos „Acasă” pentru noi trei! Nu-mi vine să cred că pot rupe listele și desfășurătoarele și că va amuți (sper😂) și grupul de organizare de nuntă.
Mulțumim tuturor și fiecăruia în parte pentru susținere, pentru prezență, pentru mesaje, pentru căldura și dragostea pe care ni le-ați trimis. Suntem norocoși că ne avem, că VĂ avem și că ne putem bucura de un moment așa important din viața noastră alături de atât de multe suflete bune! Vă iubim!”, a declarat Gina Pistol.

Ce destinație au ales Smiley și Gina Pistol pentru luna de miere

Cei doi vor pleca în curând în luna de miere, iar ca destinație au ales sudul Franței, fiind extrem de încântați de timpul special pe care urmează să îl petreacă împreună.

„Plecăm în luna de miere peste o săptămână, în sudul Franței. Ne dorim să avem o lună – deși nu e chiar o lună – de miere frumoasă, să ne întoarcem și să avem o vară frumoasă, apoi o viață senzațională, să ne facem amintiri frumoase împreună, să îmbătrânim frumos împreună, să ne înțelegem bine, să ne susținem unul pe celălalt. Să ajutăm fata să facă tot ceea ce își dorește și dacă mai apare un copil îl primim cu brațele deschise și cu toată dragostea”, a mărturisit Smiley, în fața jurnaliștilor prezenți la eveniment, citat de Click.ro.

Citește și:
Mesajul cu care Ramona Olaru a surprins pe toată lumea. Ce a transmis public vedeta: „Dacă lași un clovn să-ți dirijeze viața…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people