Ce declarații își fac Florin Ristei și iubita lui, Naomi Hedman, pe rețelele de socializare

Florin Ristei și iubita lui, Naomi Hedman, sunt mai îndrăgostiți ca niciodată și nu pierd ocazia de a-și face declarații pe rețelele de socializare.

Florin Ristei și Naomi Hedman au o relație tot mai solidă, iar asta putem vedea și din declarațiile pe care cei doi le fac, dar și din comentariile pe care și le lasă pe rețelele de socializare. 


Despre relația dintre Florin Ristei și Naomi Hedman se vorbește încă din luna octombrie a anului trecut. Cântărețul și juratul emisiunii X Factor, în vârstă de 33 de ani, este cunoscut pentru discreția de care a dat dovadă până acum în ceea ce privește viața personală. Însă, de când formează un cuplu alături de modelul de origine britanică, a vorbit cu mai multe ocazii despre povestea de dragoste pe care o trăiește în prezent. 

Atât Florin Ristei, cât și Naomi Hedman, își încântă urmăritorii cu o mulțime de imagini cu cei doi. Recent, au fost împreună la munte, iar Naomi a publicat pe contul de Instagram o fotografie îmbrăcată într-un costum de schi, iar iubitul ei i-a lăsat un comentariu care a stârnit atenția în rândul fanilor. Mereu mi-am dorit să te întâlnesc la Top Gear, dar mă mulțumesc și cu X Factor', a fost comentariul lui Florin Ristei, care a primit mai multe aprecieri.


Acum câteva luni, Florin Ristei a vorbit, pentru prima dată despre relația pe care o are cu Naomi Hedman, model și cântăreață. Cei doi s-au cunoscut la filmările emisiunii X Factor România, Naomi fiind una dintre concurente, eliminată însă pe parcursul show-ului. El a mărturisit că au început să aibă sentimente unul față de celălalt abia după ce Naomi a fost eliminată din concurs.

„Ar fi putut începe mai repede dacă vreunul dintre noi și-ar fi dat seama că celălalt îl place, dar așa a început exact după ce a ieșit Naomi din concurs. Așa era și moral corect', a declarat Florin Ristei pentru a1.ro. „Nu prea ne pasă ce zice lumea, atâta timp cât ne simțim bine. Cât timp nu deranjăm pe nimeni, avem aceleași pretenții și noi. (râde) Totuși, am primit unele dintre cele mai frumoase mesaje de la prieteni sau admiratori', a completat cântărețul. În plus, Naomi deja a cunoscut-o pe mama iubitului ei.

Naomi Hedman nu este deloc străină de lumea showbiz-ului, având deja mai multe colaborări muzicale însemnate, precum cea cu Nicki Minaj. În 2016, Naomi a participat la un reality-show din Marea Britanie, numit Ex on the beach, al cărei format presupune găsirea unui partener care poate alege dacă își dorește să se implice într-o relație nouă sau să se reîmpace cu fostul iubit sau fosta iubită.


Citește și:
Decizia radicală luată de Ana de Armas după ce s-a despărțit de Ben Affleck

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people