Regina Elisabeta a II-a își va sărbători anul viitor Jubileul de Platină, pentru a marca cei 70 de ani ca monarh al Regatului Unit – Prințul Harry și Meghan Markle își doresc să participe, însă anunțul pare să nu fie tocmai pe placul reprezentanților Palatului Buckingham.
Potrivit publicației The Sun, o sursă apropiată s-ar fi plâns că „Harry vrea să fie acolo, deja e o durere de cap totul și probabil va deveni extrem de inconfortabil.' Din spusele aceleiași persoane aflăm că întrebări precum „Unde îi așezăm dacă vin?', „La ce evenimente vor putea participa?' sau „Îi lăsăm să stea la balconul Palatului Buckingham pentru parada aeriană?' sunt la ordinea zilei.
„Este o celebrare a celor 70 de ani de serviciu în interesul națiunii al Reginei, nu poate fi eclipsată de nimic. Sunt atâtea întrebări legat de ce facem cu Harry și Meghan', mai adaugă aceasta.
Discuțiile vin mai ales după neînțelegerile de săptămâna trecută, când Regina Elisabeta a II-a a confirmat printr-un comunicat de presă că foștii Duci de Sussex nu mai rămân membri activi ai familiei regale. De asemenea, odată cu pierderea acestui statut, cei doi sunt nevoiți să renunțe și la numirile onorifice militare și patronajele regale.
Purtătorul de cuvânt al cuplului a declarat că aceștia vor continua să sprijine organizațiile pe care le-au reprezentat până acum „indiferent de rolul oficial', șocându-i astfel pe oficiali, dar și pe membrii familiei – inclusiv pe fratele lui Harry, Prințul William, relatează Page Six și Sunday Times. „Nu îi răspunzi înapoi Reginei – pur și simplu nu se face așa ceva', declara o sursă apropiată Palatului Buckingham.
Experta în protocolul regal, Katie Nicholl, a declarat pentru ET că relațiile dintre Harry și familia regală britanică vor avea de suferit cu siguranță – mai ales după ce el și Meghan vor apărea în emisiunea lui Oprah Winfrey de pe CBS din 7 martie, la scurt timp după emisiunea specială BBC, dedicată Zilei Commonwealth-ului, avându-i ca protagoniști atât pe Regină cât și pe restul membrilor familiei regale precum Prințul Charles sau Prințul William, alături de Kate Middleton.
Potrivit comunicatului de presă oferit de CBS, Oprah va avea o conversație amplă și intimă cu Meghan ce va „acoperi totul, de la momentul în care a intrat în familia regală, la căsătorie, maternitate, munca filantropică și până la modul în care gestionează viața sub presiunea publicului. Mai târziu celor două li se va alătura și Prințul Harry și vor vorbi despre mutarea lor în Statele Unite ale Americii, despre speranțele și visurile pe care le au pentru familia lor care urmează să se mărească.'
Ducii de Sussex au surprins pe toată lumea la începutul anului trecut când au decis să se retragă din familia regală britanică și să renunțe la titlurile și îndatoririle lor. Mai mult, de când s-au mutat în SUA au reușit să câștige venituri în valoare de aproximativ 100 de milioane de lire sterline prin colaborările cu Netflix și Spotify, bani din care în septembrie au înapoiat și suma cheltuită pentru renovarea fostei lor reședințe din Marea Britanie.
Citește și:
Ce titlu nobiliar va avea al doilea copil al Ducilor de Sussex?
Text: Cristiana Daraban
Foto: Instagram