Alina Ceușan a spus ce decizie a luat după ce a avut un scandal public cu Oana Pellea.
Oana Pellea a criticat-o public pe Alina Ceușan, după ce creatoarea de conținut a postat pe Instagram o fotografie în care își sprijinea picioarele pe balustrada lojei teatrului Odeon din București, fiind prezentă acolo la petrecerea de închidere a evenimentului Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, care a avut loc între 15 și 18 octombrie. Postarea făcută de actriță, prin care îi atrăgea atenția că gestul nu a fost unul potrivit, a devenit virală în scurt timp și a stârnit foarte multe dezbateri și discuții în mediul online și nu numai. Ulterior, Alina Ceușan și-a cerut scuze pe rețelele de socializare pentru acest gest.
În urma acestei situații și a mai multor critici venite, Alina Ceușan a luat decizia de a fi mult mai implicată în ceea ce privește promovarea activităților artistice românești. Creatoarea de conținut spunea că și înainte făcea acest lucru, însă, acum, va fi mult mai motivată. Recent, Alina Ceușan a vorbit din nou despre gestul ei care a creat foarte multe discuții, ținând să precizeze faptul că nu a fost deloc făcut cu vreo intenție.
„Sinceră să fiu nu a fost o treabă cu intenție. Nu cred că m-a afectat ca imagine, adică eu nu am simțit treaba asta. Pur și simplu asta am simțit să zic atunci la cald și foarte rapid, pentru că nu a fost ceva cu intenție. În primul rând, dacă vedeam ca fiind ceva așa de grav, care ulterior mi-am dat seama că a fost, pur și simplu nu se posta fotografia respectivă. Noi, din contra, am înțeles că vrem să facem din treaba asta o acțiune frumoasă și îmi doresc foarte mult să întreprindem diverse acțiuni care promovează cultura în România, dincolo de teatru, dincolo de spectacole. O să vă spun mai multe detalii despre proiectul ăsta anul viitor”, a spus Alina Ceușan în cadrul unui interviu pentru cancan.ro.
Alina Ceușan a menționat faptul că își propune pe viitor să promoveze mult mai multe evenimente culturale și să îndemne oamenii să meargă la diverse spectacole de teatru. Creatoarea de conținut este de părere că trebuie să își folosească notorietatea dobândită și în această direcție.
„E o zonă în care oricum mă implicam, am zis acum vreau să arăt mai mult în online și să aducem toți acești oameni, pentru că am văzut că e potențial foarte mare, să umplem sălile de teatru, să umplem sălile de spectacol și pur și simplu să fim acolo când e nevoie, pentru că doar 33 la sută din populația României a fost vreodată într-o sală de spectacol, orice fel de sală de spectacol. Înseamnă că este foarte mult loc în acel 67 la sută să-i aducem în orice sală de spectacol și suntem și codași la citit. Suntem codașii Europei, deci sincer cred că există loc de mai bine și dacă nu o facem noi folosindu-ne puterea și vocea de online, cine s-o facă?”, a mai declarat Alina Ceușan.
Foto: Instagram, Facebook Oana Pellea