Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi sunt căsătoriți din 2010 și au împreună o fiică, pe nume Diana.
Într-un interviu acordat recent, Răzvan Fodor a vorbit despre cum se descurcă în perioadele în care soția lui este plecată la filmări.
„Am intrat în anul trei, ne descurcăm. A fost greu la început, eram obișnuit doar eu să plec de acasă. Când a plecat ea, copilul era deja mare. Nu mai aveam probleme, mă ajuta chiar. Acum doi ani erau două proiecte, era și „Asia Express' și s-a mai făcut un proiect atunci „Chef fără limite'. A fost două luni în Grecia, două luni în Asia și încă un sezon de Chef la cuțite la București. Era în București, dar venea la 2:00 noaptea și pleca la ora 07:00 – 8.00 dimineața. A fost destul de greu că a lipsit mult de acasă', a povestit Răzvan Fodor, pentru FANATIK.
Actorul a vorbit și despre agitația din perioada verii, în care a fost plecat cu familia în mai multe vacanțe pentru a recupera timpul petrecut fără soția lui.
„Vara a fost aglomerată pentru că a trebuit să recuperez foarte mult timp pierdut cu familia mea, dar și familia mea cu mine. Și atunci a fost vacanță, venit acasă, schimbat bagaje și chiloți și plecat în cealaltă vacanță. Apoi venit acasă, schimbat bagajele și plecat în următoarea vacanță. Îmi place genul ăsta de vacanță, dar a fost un pic cam obositor, a fost haos. A fost o vacanță pe frustrare pentru că am fost foarte, foarte obosit, am avut foarte multe proiecte. Momentan sunt cumințel. N-am niciun proiect nou, dar sunt binevenite perioadele astea de pauză. Are Irina suficient și pentru mine', a mai declarat el, pentru sursa citată.
Irina Fodor, confesiuni despre viața de familie și fiica ei, Diana
Irina Fodor a făcut recent o serie de mărturisiri despre familia ei. Prezentatoarea și fiica ei, Diana, în vârstă de 13 ani, au o comunicare deschisă și dezbat împreună tot felul de subiecte.
„Povestim vrute și nevrute, dar unele sunt doar secretele noastre. Cred că discuțiile despre băieți se încadrează la categoria asta, nu de alta, dar tati se obișnuiește mai greu cu ideea. Bine, deocamdată nici nu e ceva concret, e destul de departe încă treaba asta, dar există tot felul de curiozități și întrebări pe care le disecăm împreună, fără să îi punem inima pe jar lui Fodorică', a declarat Irina Fodor pentru VIVA!
Prezentatoarea TV a mai vorbit despre principiile pe care le aplică ea și soțul ei, Răzvan Fodor, în educația fiicei lor, Diana, ajunsă deja la vârsta adolescenței.
„Vorba dulce… aduce la ochi dați peste cap de mă mir că nu o ia amețeala. Mi-a și reproșat într-o zi că fac din orice întâmplare motiv de teorie. Așa că o ameninț că îi tai internetul dacă nu își rezolvă sarcinile zilnice. Nu știu dacă sunt în măsură să vorbesc despre o metodă eficientă, căci navigăm și noi cum putem, ca părinți, în așa fel încât să înțeleagă niște reguli, dar să nu se simtă altfel decât liberă în viața și drumul ei.'
Irina Fodor a dezvăluit și care sunt planurile de viitor ale fiicei sale, precizând că Diana nu vrea să urmeze o carieră în lumina reflectoarelor și că e orientată către alte domenii.
„Nu prea vrea să vină în zona noastră de activitate, din ce spune, asta deși e foarte pasionată de muzică, de teatru, cântă la pian, ar avea stofă de artistă, dacă și-ar dori asta. Doar că la fel de mult îi plac științele naturii și are planuri să meargă pe zona de cercetare în viitor. Asta clar merge mână în mână cu o facultate peste hotare, dar mai are timp să se asigure că asta vrea sau altceva. Noi suntem aici, la prindere, gata să o susținem.'
Citește și:
Maria Popovici, noi dezvăluiri despre divorțul de Alexandru Minculescu. Ce decizie au luat cei doi: „Următorul pas firesc…’
Foto: Instagram