Melania Trump nu își dorește să redevină Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii și nici să se implice într-o viitoare campanie electorală a soțului său. Chiar dacă Trump va decide să candideze din nou pentru titlul de președinte în 2024, Melania va sta departe de scena politică.
„Nu își dorește să fie din nou Prima Doamnă. Pentru ea acest capitol s-a încheiat.', a declarat o sursă pentru CNN.
Cu toate acestea, chiar dacă Melania nu îi va fi aproape, Donald Trump va fi cu siguranță susținut de celelalte femei din familia sa.
„În locul ei vor fi Lara Trump sau Kimberly Guilfoyle. Ele își doresc la fel de mult ca și Trump ca acesta să candideze din nou. Melania absolut deloc.', a mai adăugat o a doua sursă.
Se pare că atât familia cât și echipa lui Trump sunt obișnuite cu absența Melaniei, care nu s-a implicat aproape deloc în campania electorală a soțului său din 2016.
„S-au obișnuit ca ea să nu fie acolo. În plus, (Melania) a reușit chiar să îi facă să creadă că absența ei este o idee bună', a concluzionat o altă sursă.
Un alt apropiat din anturajul fostului președinte a subliniat pentru People lipsa totală de interes a Melaniei pentru atenția presei. „Nu i-a plăcut niciodată să fie sub ochii presei și urăște asta și mai mult acum. Va face tot ce poate pentru a nu fi fotografiată sau intervievată. Ea rămâne discretă, bucurându-se de viața ei cu familia.'
Iar „Donald este OK cu asta, atâta timp cât ea este mulțumită, îl lasă în pace, și își face aparița atunci când este nevoie', susține sursa. „Melania este cea mai fericită când este alături de membrii familiei ei, inclusiv de fiul ei. Nu este fraieră, pur și simplu știe cum să-și organizeze viața, astfel încât să fie cât mai satisfăcătoare pentru ea', a explicat o sursă apropiată.
Citește și:
Melania Trump nu mai vrea atenție, are o nouă menire acum
Foto: Arhiva ELLE