În ultimele luni, mai multe publicații au scris despre atitudinea impunătoare a lui Meghan Markle, apărând numeroase declarații care îi descriau comportamentul cu angajații.
Una dintre declarații spunea că porecla lui Meghan printre angajații de la Palat ar fi „Ducesa Dificilă”. O alta descria numeroasele mesaje pe care Ducesa le trimite angajaților la 5 dimineața, o sursă apropiată familiei declarând că „cea mai dificilă sarcină în familia regală este să lucrezi cu ambițiile lui Meghan și să le faci realizabile.”
De aici, rămânem cu o concluzie clară – este dificil să lucrezi cu Meghan din cauza ambițiilor sale extraordinare. Realitatea, însă, nu este atât de dramatică. Un apropiat al familiei regale a vorbit cu ELLE USA, spunând că zvonurile conform cărora Meghan ar fi foarte greu de mulțumit nu sunt adevărate. Contrar celor scrise, Ducesa ar fi foarte plăcută de personalul său, aceștia fiind încântați de ideile și entuziasmul pe care aceasta îl afișează. Potrivit aceleiași surse, Meghan își ia noile atribuții foarte în serios, învățând repede și fiind receptivă la îndrumările pe care le-a primit, necesare învățării protocolului regal și adaptarea la noua sa viața.
Deși este conștientă că se scriu foarte multe lucruri despre ea, Meghan Markle nu citește presa. Așa cum le-a spus și celor de la Vanity Fair înainte de anunțul de logodnă, „Nu am citit presa nici măcar pentru „Suits”. Persoanele care îmi sunt apropiate știu exact cine sunt. Restul este doar zgomot.”
Mai multe persoane așteaptă ca Meghan și familia regală să anunțe atribuțiile pe care le va avea anul acesta. Publicația Mail on Sunday a dezvăluit weekend-ul trecut că lui Meghan i s-a oferit o poziție importantă în conducerea Teatrului Național din Londra, deși familia regală nu a confirmat încă anunțul.
Foto: Arhiva Revistei ELLE