Vedetele care participă la show au câteva clauze foarte stricte în contractele pe care le-au semnat cu Antena 1.
Filmările show-ului Asia Express 2025, care va fi difuzat de Antena 1 cel mai probabil în toamna acestui an, se află în plină desfășurare.
Cuprins
Echipele de concurenți care speră să câștige premiul cel mare Asia Express au ajuns deja la jumătatea traseului, lucru care înseamnă că deja există eliminări din competiție.
Conform presei mondene, vedetele care participă la show au câteva clauze foarte stricte în contractele pe care le-au semnat cu Antena 1 înainte de începerea filmărilor. Clauzele se aplică în cazul eliminării din competiție și fac referire la regulile pe care trebuie să le respecte echipele care revin în România înainte de terminarea filmărilor.
În contract scrie că eliminarea din competiție nu înseamnă că vedetele eliminate se pot afișa în public după revenirea în țară. Pur și simplu, trebuie să se rezume la ieșiri scurte și, dacă se poate, cât mai rare, doar pentru a se aproviziona cu alimente și a face cumpărături! Iar dacă vreuna dintre vedete încalcă această clauză și se află de eliminare înainte ca show-ul să fie redat la tv, atunci ar putea pierde banii negociați pentru participare se duc pe apa sâmbetei, scrie Cancan.ro.
Conform presei mondene, trei echipe au fost până acum eliminate din competiție, iar printre numele vehiculate se află și echipe care se bucură de mare popularitate în rândul fanilor. Mai mult decât atât, cele trei echipe eliminate ar fi ajuns deja în țară, dar, conform contractului, nu au făcut declarații privind participarea sau eliminarea din show.
Cele trei echipe eliminate ar fi, în ordine aleatorie, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, și Catinca Roman și fiica ei, Calina, a dezvăluit Cancan.ro.
Unul dintre cele mai lungi trasee de până acum se așterne în fața a 9 perechi de vedete în sezonul cu numărul 8 al celui mai dur reality show al momentului, Asia Express.
Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.
După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.
FOTO: PR