Ce am învățat despre educație din discursul lui Tudor Chirilă de la Superteach

Discursul lui Tudor Chirilă despre educație ne propune un sistem de învățământ așa cum l-ar dori mulți, dar care e prea puțin probabil să fie implementat curând în România.

Pentru c-așa zic eu. Pentru c-așa zic eu. Pentru c-așa zic eu!’ începe apăsat discursul lui Tudor Chirilă, pe care acesta l-a susținut cu câteva zile în urmă în cadrul conferinței Superteach de la Cluj, și propoziția asta se repetă până ce vorbitorul ajunge să țipe. În clipul publicat, Chirilă începe speech-ul vorbind despre felul în care li se argumentează copiilor de vârstă școlară (sau de orice vârstă), de sute de ori pe zi, o comandă sau un nu’.

Chirilă spune că vorbește din postura unui cetățean care plătește taxe în România, dar e evident că nu e chiar așa. Numai în ultima vreme a lansat împreună cu trupa Vama o piesă, Pe de rost’, inspirată de discuția cu o elevă care i-a spus că în școlile din România încă se învață comentarii pe de rost. Nu e un cântec politic, nu e un cântec social. E un cântec.’, declara la un moment dat. A scris în mai multe rânduri pe blogul personal și pe rețelele de socializare despre relațiile dintre școală și elevi și a militat pentru o reformă în educație. A participat la dezbaterea viziunii despre educație a fostei ministre Ecaterina Andronescu.

Și a lansat recent un apel către toate partidele, pentru ca acestea să ia în considerare o reformă unitară a Educației – România, prin politici educaționale coerente, are datoria sa asigure accesul la educație tuturor copiiilor, fără discriminare, la standardele moderne ale dezvoltării cognitive, emoționale și de integrare socială ale copilului. Aceasta este responsabilitatea STATULUI, parte a contractului social. Peste tot în lume există zeci de modele și strategii educaționale care pot contribui la desenarea unei reforme reale și profund depolitizate la care să contribuie pe termen lung toate partidele politice.’ Deci e clar că e mai preocupat de acest subiect decât de altele, iar opiniile lui au luat forma activismului – o raritate printre persoanele publice locale.

Așa că discursul lui Tudor Chirilă se conturează acum altfel. 1 din 2 părinți cred că lovirea este pentru binele copilului. 1 din 10 consideră că lovirea apare din cauza copilului. 8% ar lovi copiii, dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle. 8% invocă motivații religioase. 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv. 5% afirmă că lovesc copilul pentru că toată lumea face la fel. (…) Apoi citează un studiu realizat de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, 54% dintre profesori consideră benefică prezența unui lider politic autoritar, care să ignore rolul Parlamentului și al alegerilor. 11% din totalul profesorilor se declară în favoarea unui sistem guvernat de lideri religioși. 14% dintre profesori ar aprecia ieșirea României din UE. Instituțiile în care profesorii au cea mai mare încredere sunt: armata (79%), biserica (62%), poliția (59%). Doar 8% dintre respondenți au nivele ridicate de încredere în partide. (…) Grupurile respinse cel mai frecvent de către profesori sunt persoanele dependente de droguri (58,7%), respectiv cele dependente de alcool (53,6%), urmate de persoanele de etnie romă (42,5%) și alte categorii care cumulează procente ridicate ar fi homosexualii, persoanele care vorbesc o altă limbă și cuplurile în care partenerii nu sunt căsătoriți.‘ Lucrurile aceste nu sunt noi, rezultatele studiilor au mai circulat în spațiul public, însă uneori e nevoie de voci mai puternice care să le repete.

Premisele de la care pleacă, deci, discursul lui Tudor Chirilă sunt sumbre. Iar artistul insistă că educația trebuie privită în acest context – cel al societății în care ea se face. Iar modelul autoritar, spune Chirilă, este unul pe care îl urmează mulți dintre părinții din România, motivând cu exemple din viața reală, ale unor prieteni sau cunoștințe.

Pentru comparație, Tudor Chirilă oferă modelul Finlandei, una dintre țările cu cele mai reformate sisteme ale educației. Am fost la o grădiniță în Helsinki (…) și i-am întrebat: Nu vă supărați, dar care e cel mai important lucru cu care un copil trebuie să plece dintr-o grădiniță finlandeză. Și femeia, foarte senină și cumva uimită că pun o întrebare stupidă zice: cum? Make friends, cel mai important lucru, pentru un copil, să poată să-și facă prieteni; și să fie conștient de faptul că, și la 5 ani, o acțiune de-a lui are un impact în societate. Adică ei încurajează din early education puterea de socializare, înțelegând lumea în care trăim, și faptul că nu mai poți supraviețui într-o lume fără conexiuni. Și, doi la mână, să fii conștient de impactul tău în societate. Mie asta mi se pare extraordinar, să îți pui problema asta să predai unui copil, prin metode foarte simple, chestia asta. Și mi-a mai spus că, pentru ei, grădinița nu e atât de importantă, cât Helsinki-ul. Pentru că ei consideră că copiii trebuie să învețe în mediul în care vor trăi.’

Cum trebuie să fie profesorul

Discursul lui Tudor Chirilă pune accent pe empatia profesorului – principala calitate pe care acesta ar trebui să o aibă sau să o dezvolte. Și ne interesează că empatia se învață’, a arătat acesta, dându-se pe sine drept exemplu și povestindu-și propriile experiențe la psiholog – iarăși o raritate pe la noi. Dar mai este un lucru, spune el: ce vreau să spun este că profesorul modern nu mai poate să fie despărțit de societate. Trebuie să fie super conectat la societate.’

Ideea memorării, așa cum a fost îndelung utilizată în învățământul românesc (dar nu numai), frica de tehnologie și refuzul de a o folosi în scopuri educative – toate acestea sunt alte lucruri ale trecutului. Pentru că, până la urmă, altele sunt lucrurile cu adevărat importante.

Am pretenția ca, atunci când copilul meu pleacă de acasă, să fiu sigur că există un profesor atent la copilul meu, să depisteze dacă copilul meu are un talent (…)’, a mai spus Tudor Chirilă. Pentru ca, în cele din urmă, să ajungă la cel mai important lucru pe care l-a spus. Eu îmi doresc un profesor care să înțeleagă că un copil are numai nevoi.’