Niște scene intime cu Brad Pitt au împiedicat o mare vedetă să accepte un rol alături de acesta.
Brad Pitt nu este chiar visul oricărei femei. O demonstrează actrița indiană Aishwarya Rai Bachchan, care a refuzat să joace într-un film și pentru că scenariul includea scene de intimitate cu actorul american.
Adesea denumită „cea mai frumoasă femeie din lume”, Aishwarya Rai e, de altfel, câștigătoarea Miss World 1994, dar e și prima actriță indiană care a făcut parte din juriul Festivalului de Film de la Cannes.
Motivul refuzului ei, după cum s-a aflat recent, este că pur și simplu nu s-a simțit confortabil în ceea ce privește anumiți termeni ai contractului – de la cultura organizațională și ritmul intens de muncă de la Hollywood, până la scenele îndrăznețe. În 2004, când i s-a propus rolul lui Briseis în filmul Troy, totul era încă nou pentru actrița care filma în acea perioadă la foc automat la Bollywood.
„Când am discutat despre Troy, lăsând la o parte scenariul,” a povestit ea pentru publicația The Indian Express, „cereau să blochez cel puțin 6-9 luni [în program], pentru că este un film uriaș. Am fost la modul: wow.”
Dar argumentul hotărâtor, a mărturisit ea, au fost scenele intime, cu care nu se simțea confortabil, deși multe voci din jur îi spuneau că astfel de proiecte o pot lansa decisiv într-o carieră la Hollywood.
Cea care a acceptat până la urmă rolul și a devenit celebră datorită lui a fost Rose Byrne.
De altfel, Aishwarya Rai nu s-a sfiit, de-a lungul timpului, să refuze roluri când a simțit că acestea nu i se potrivesc sau când să fie în India natală i s-a părut prioritar. Deși Will Smith și-a dorit mereu să lucreze cu ea, actrița a refuzat să joace alături de el în Hitch, Seven Pounds, sau Tonight He Comes.
Măritată din 2007 cu actorul indian Abhishek Bachchan, cu care are o fiică, actrița poate spune, la 47 de ani, că a preferat o carieră de succes la Bollywood în locul uneia la Hollywood.
Foto: PR