Blake Lively și Ryan Reynolds ne demonstrează că sunt un cuplu de invidiat și continuă să se șicaneze în social media, spre deliciul fanilor.
Blake Lively și soțul ei, Ryan Reynolds, au arătat până acum de nenumărate ori că nu duc lipsă de umor, glumele pe care și le fac reciproc pe social media făcând deliciul Internetului. Cea mai bună demonstrație a acestui lucru s-a întâmplat chiar recent, când Lively a răspuns în glumă la o postare a acestuia pe Instagram cu următorul mesaj: „Cred că tocmai am rămas însărcinată.”
Cuplul are deja trei copii, iar actrița a vorbit în trecut despre cât de greu le-a fost odată cu nașterea celei de-a treia fetițe, dar și despre faptul că își dorește o familie cât mai mare. Blake Lively vine dintr-o familie cu cinci copii, iar Reynolds dintr-una cu patru. „Este de parcă am trecut de la doi la 3000”, spunea Lively la începutul anului despre diferența de a avea doi și trei copii.
Răspunsul ironic al lui Ryan Reynolds a fost următorul: „Voi pleca de la birou începând din 22 iulie până pentru totdeauna. Dacă ai nevoie de asistență medicală în timpul absenței mele, te rog să contactezi pe altcineva. În caz contrar, voi răspunde la mesajul tău cât mai curând posibil la revenirea mea improbabilă. Mulțumesc.”
Cei doi au revenit în centrul atenției în ultima vreme după ce au decis să doneze pentru persoanele și organizațiile care au fost afectate de pandemia de coronavirus. „Covid-19 a avut un impact imens asupra persoanelor în vârstă și a celor cu venituri mici. Eu și Blake donăm 1 milion de dolari pentru a ajuta băncile de alimente din America și Canada. Aveți grijă de trupurile și inimile voastre. Fiți bucuroși. Sunați pe cineva care este izolat și care ar putea avea nevoie de ajutor”, a scris Ryan Reynolds pe Instagram.
Cei doi au direcționat banii către două bănci de alimente din Statele Unite și Canada.
Foto: Arhiva Revistei ELLE