Creatoarea de conținut a precizat că nu își amintește cum s-a urcat a doua oară la volan .
Ana Morodan a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost prinsă la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. De asemenea, pe numele său au fost întocmite trei dosare penale pentru pentru trei infracțiuni: conducere cu permisul suspendat, consum de substanțe stupefiante interzise și refuzul recoltării de probe biologice.
După acest incident care a creat vâlvă în mediul online, Ana Morodan a ales să păstreze tăcerea despre cele întâmplate, preferând să inițieze o campanie pe contul ei de socializare prin care va oferi sprijin și ajutor fanilor săi, pentru a-și promova afacerile și pasiunile pe care le au.
Ana Morodan a acordat și primul interviu, vorbind în lacrimi despre momentele prin care a trecut și despre modul în care publicul a reacționat la faptele sale.
„Cred că a fost, cu siguranță, un moment al vieții mele de care nu sunt mândră, de care îmi este rușine, evident, și, din păcate, în care am trăit nefiind eu, pentru că atunci când iei medicamente care să te calmeze dintr-o stare de depresie sau de anxietate, în exces pun control, efectiv, pe mintea ta. Nu știu cum am urcat la volan, chiar nu pot să înțeleg asta”, a spus Ana Morodan, în emisiunea Acces Direct, scrie a1.ro.
Creatoarea de conținut a precizat că nu își amintește cum s-a urcat a doua oară la volan și susține că medicamentele pe care le lua au fost de vină pentru comportamentul ei.
„Eu chiar nu îmi explic cum am urcat a doua oară la volan. Nu rețin să fi ajuns și să mă fi urcat din nou la volan. Acum, că m-am mai liniștit, așteptăm să vedem cum s-a întâmplat totul. (…) Când am luat-o pe Primăverii, nu mai rețin exact, m-a oprit a doua oară Poliția, dar cu siguranță ce pot să știu e că nu am avut niciun fel de intenție să mă arunc cu mașina în populație sau cum s-a vehiculat”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.
Ana Morodan a ținut să precizeze că a cerut ajutor în lupta ei împotriva dependenței de pastile și că nu își dorește îngăduință din partea autorităților.
„O să aleg altă cale și nu o să mai recurg la pastile pentru a mă simți bine și cred că ajutată de toată echipa mea și de oamenii minunați care au fost în jurul meu o să fac lucrurile corecte. Am cerut ajutor, m-am informat despre cum ar trebui să fac asta și o să vedeți toți pașii ăștia și sper ca cei care sunt în situația mea, pentru că știu că sunt mulți, să vadă mai repede o altă cale de a fi bine decât refugiul în aceste pastile. Luam pastile de fiecare dată când ieșeam în oraș. Și un om puternic la un moment dat clachează. Nu vreau clemență. Nu vreau îngăduință”, a mărturisit Ana Morodan pentru sursa citată.
Ana Morodan spune că nu contează ce declarații ar face acum pentru că părerea publicului este una negativă și ar fi atacată pentru orice reacție.
„Ce să mai zic: ‘nu am făcut asta, nu am vrut, îmi pare rău’. Nu cred că mai contează pentru nimeni, pentru că oamenii sunt foarte furioşi şi au nevoie de cineva în care să dea. Şi când se creează o situaţie de genul acesta, mai ales când eu am greşit, cred că e ok, e în regulă”, a mai zis ea.
Foto: Arhiva ELLE