Ce a făcut Meghan Markle cât timp nu se afla alături de Prințul Harry în turneul din Africa

Meghan Markle și Prințul Harry și-au început turneul în Africa, făcând mai multe vizite în diferite orașe și participând la întâlniri cu comunitățile din Africa de Sud.

Meghan Markle și-a început turneul regal din Africa de Sud ținând mai multe conferințe în fața femeilor din comunitate despre maternitate, cum vede ea această experiență, dar și despre cât de important este să le oferim copiilor noștri educația de care ei au nevoie. 


Însă, pe lânga asta, Meghan a făcut un gest cu adevărat emoționant. Mai precis, ea a tăiat o panglică în locul în care o adolescentă, pe numele ei Uyinene Mrwetyana, în vârstă de 19 ani, din Cape Town a fost violată, iar în cele din urmă ucisă. Ea a lăsat această panglică acolo în semn de respect și să își arate, prin acest gest simbolic, solidaritatea față de victimele violenței domestice. De o lună, au început să aibă loc în Cape Town diferite proteste pe străzi, mai ales după uciderea studentei.


Ducele și Ducesa de Sussex au fost implicați încă de la aflarea veștii, de când au ajuns în Africa de Sud și și-au arătat susținerea față de victimele incidentelor care au în centrul lor inegalități de gen. Meghan Markle chiar a vorbit și cu mama adolescentei și și-a prezentat condoleanțele.

Pentru Meghan Markle, educația femeilor a fost întotdeauna un subiect extrem de important, iar dovadă stau campaniile în care ea a fost implicată de-a lungul timpului. Acest eveniment tragic a făcut-o atât pe ea, cât și comunitatea din Africa de Sud să se mobilizeze și să lupte pentru combaterea violenței domestice.

În ultimele două zile, Meghan Markle a avut mai multe întâlniri private și a vorbit cu mai multe persoane care vor să schimbe situația actuală în care se află femeile din Africa și să lupte pentru drepturile femeilor.

Citește și:
Meghan Markle vorbește cu sinceritate despre maternitate și integrarea în familia 

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people