Ce a dezvăluit Octavia Geamănu despre colegii ei de la Antena 1, după ce a revenit în redacție: „Am fost puși în situații neplăcute fără voia noastră”

Octavia Geamănu s-a întors la Antena 1, după câteva luni bune în care telespectatorii nu au mai văzut-o la pupitrul știrilor.

Octavia Geamănu este printre cele mai cunoscute prezentatoare de știri de la noi și una dintre prezențele emblematice de la Antena 1. Vedeta apărea în fața telespectatorilor de aproximativ 18 ani la acest trust de televiziune, însă de câteva luni nu a mai prezentat Observatorul de Weekend, așa cum obișnuia, iar locul ei a fost luat de o altă prezentatoare.


În luna august, prezentatoarea dezvăluia prin intermediul unei postări pe contul ei de facebook că a apelat la instanțele judecătorești pentru a rezolva disputa cu trustul Antena 1 deoarece nu a fost informată de această schimbare și a transmis că nu acceptă să îi fie călcată în picioare demnitatea și nici nu tolerează abuzul, nefiind dispusă să facă vreun compromis.

Cum Octavia Geamănu încă mai are contract cu Antena 1, ea a revenit în urmă cu câteva zile în redacția știrilor, după o perioadă de câteva luni în care s-a aflat în concediu de odihnă, rezultat din mai multe zile libere acumulate în ultimii ani.


Vestea că a revenit la Antena 1 i-a entuziasmat pe fanii prezentatoarei, care au asaltat-o cu mesaje pe rețelele de socializare. Octavia Geamănu le-a mulțumit acestora, făcând însă și unele dezvăluiri despre programul ei de muncă și colegii din redacție.

„Oricine, indiferent de poziția pe care o ocupă ca angajat (de la cel care face curățenie la CEO, manager) poate fi mâine în locul meu. Vă spun sincer că dacă m-aș privi din exterior cum stau în redacție cu dorința de a munci așa cum prevede contractul, cum vorbesc cu colegii povestind despre viață și familii, copii și sentimente, relații și vacanțe, nici eu n-aș crede că am fost exclusă într-un mod atât de lipsit de profesionalism din filmul acesta numit Observator', a povestit ea pe contul de Instagram.

Octavia Geamănu a vorbit și despre colegii ei din redacție și cum simte revenirea alături de ei, mărturisind că are aproape oameni pe care îi știe de ani buni.

„Am colegi pe care îi cunosc de când eram la Antena 1 Tg-Jiu, cu care mă simt destul de stingherită să comunic acum, căci am fost puși în situații neplăcute fără voia noastră. Totuși, unele sentimente sunt mai puternice, cum ar fi cel de colegialitate. O astfel de relație cultivată în 18 ani nu dispare la comandă. Dincolo de situația de la job, suntem oameni. Iar eu mereu am avut norocul de a fi înconjurată de oameni faini. Când scriu rândurile astea stau într-o zona de relaxare a redacției, pe o canapea destul de confortabilă. Mă uit la ei și mă bucur că îi cunosc. Plăcut sentiment într-o mare de sentimente neplăcute în care înot când stau aici în perioada asta', a mai scris ea pe Instagram.


Deși nu mai prezintă jurnalul de știri, conform contractului, Octavia Geamănu trebuie să fie prezentă în redacție timp de 8 ore în fiecare zi.

„Constat totuși în continuare că sunt singurul prezentator care e chemat la program de 8 ore, de la 9-17. Ar mai fi colegul care a prezentat matinalul și face și jurnalul de la 12, dar e o excepție legată de concedii. Eh, mereu mi s-a spus că sunt mai specială chiar dinainte să prezint Observator Special, un jurnal special creat special pentru mine. Îmi vine și mie să râd, deși e oricum, mai puțin de râs. Comunicând astfel cu voi, citindu-vă mesajele, parcă marea devine mai liniștită. Așa că… rămâneți aproape. O să mai revin cu detalii de la fața locului', și-a încheiat Octavia Geamănu mesajul.

Citește și:
INNA a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, Deliric. Cum arată inelul de logodnă al artistei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people