CRBL și Oase au câștigat Asia Express sezonul doi și au format o echipă puternică, dovedind încă de la început că își doresc premiul în valoare de 30.000 de euro. După câștigarea competiției, cei doi au ales să pună punct relației lor de prietenie, care dura mai bine de 15 ani.
După ce s-a terminat Asia Express, CRBL și Oase aveau în plan să continue cu alte proiecte în televiziune. Dacă CRBL voia să fie implicat împreună cu prietenul său, Oase a acceptat o propunere venită din partea postului de televiziune Antena 1, de a fi co-prezentator în sezonul următor Asia Express, dar fără artist.
„Am aşteptat să încasăm marele premiu, 30.000 de euro, pe care trebuia să îi împărţim, jumătate-jumătate. Noi ştiam cumva că va urma să fim coprezentatori la „Asia Express' sezonul 3, se vehicula deja la interiorul echipei acest subiect şi, bineinţeles că şi oamenii ne-au spus că şi-ar dori să ne vadă prezenţi în „Asia Express 3.' (…) Oase a trădat prietenia noastră de 15 ani, începând să vorbească cu „Asia Express' despre contract, despre a pleca singur acolo şi au început discuţiile', povestea CRBL într-un clip publicat pe YouTube.
Acum, la trei ani de când s-au certat, CRBL a făcut noi dezvăluiri despre Oase. Artistul a dezvăluit dacă s-au împăcat și cum este, de fapt, relația dintre ei.
„Cu Oase nu am mai vorbit de atunci și a rămas totul așa cum a rămas atunci. Nu e nimic de 2-3 ani', a declarat CRBL pentru impact.ro.
CRBL a adăugat că nu s-au sunat nici atunci când au fost zilele lor de naștere.
„Nu, eu am înțeles bine mesajul de la el, consider că am făcut un prim pas atunci când a trebuit, timpul trece, o să vedem ce se va mai întâmpla pe parcurs, pentru că nu putem decide noi, e mai Sus. A fost un mesaj de liniște de atunci, nu a mai fost niciun fel de comunicare sub niciun fel de formă și ăsta este un mesaj', a completat CRBL pentru sursa citată anterior.
Citește și:
Delia, dezvăluiri inedite despre căsnicia cu Răzvan Munteanu: „El este mult mai complex’
Foto: Instagram