Britney Spears îl laudă pe fostul ei soț, Sam Asghari, în noua sa carte de memorii, The Woman in Me.
În noua sa carte de memorii, The Woman in Me, Britney Spears dezvăluie mai multe detalii despre relația cu Sam Asghari, povestind despre momentul în care s-au întâlnit pentru prima oară, dar și despre modurile în care acesta a ajutat-o să treacă peste perioadele dificile din viața sa. Artista în vârstă de 41 îl descrie pe Asghari drept un „dar de la Dumnezeu” și spune că s-a îndrăgostit de el din prima clipă în care l-a văzut, în octombrie 2016, pe platoul de filmare al videoclipului Slumber Party.
„Am știut imediat că îl vreau în viața mea. Chimia dintre noi la început a fost nebună. Nu ne puteam ține mâinile departe unul de celălalt”, declară Spears în noua sa carte. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că artista a scris aceste rânduri înainte ca Sam Asghari să depună actele de divorț, așa că fanii nu vor afla și povestea despărțirii.
„Apreciez cât de stabil este. Îmi place că nici măcar nu bea”, a mai dezvăluit Britney, care a adăugat și că Asghari a încurajat-o să vorbească despre tutela abuzivă sub care s-a aflat timp de 13 ani.
„Îl admir – consecvența lui în ceea ce privește antrenamentele și faptul că este un om bun, că este sănătos, că are grijă de mine și că mă ajută să învăț cum putem avea grijă unul de celălalt. Este o mare sursă de inspirație și îi sunt recunoscătoare”, mai spune Britney Spears, potrivit PageSix.
Sam Asghari a cerut divorțul de starul pop în luna august, invocând ca motiv al despărțirii „diferențe ireconciliabile”.
„După 6 ani de dragoste și angajament unul față de celălalt, eu și soția mea am decis să punem stop călătoriei noastre împreună. Vom păstra mereu dragostea și respectul pe care le avem unul față de celălalt și mereu îi doresc ce este mai bun. Tâmpenii se mai întâmplă. A solicita dreptul la intimitate pare ridicol, așa că voi cere tuturor, inclusiv presei, să fie amabili și chibzuiți,” a scris Asghari pe InstaStory la momentul respectiv.
Mai multe surse au declarat pentru TMZ că antrenorul de fitness de origine iraniană, în vârstă de 29 de ani, și cântăreața, în vârstă de 41 de ani, au avut o „ceartă enormă” la începutul lunii august din cauza zvonurilor că Spears ar fi fost infidelă.
În urma zvonurilor și discuțiilor apărute online referitoare la separarea celor doi, artista a rupt tăcerea și a făcut primele declarații sincere despre despărțire.
„După cum știe toată lumea, Hesam și cu mine nu mai suntem împreună… 6 ani este o perioadă lungă de timp pentru a fi cu cineva, așa că sunt puțin șocată. Nu sunt aici pentru a explica de ce, pentru că sincer, nu este treaba nimănui !!!! Dar, nu am mai putut suporta durerea !!! Într-un fel de mod telepatic am primit atât de multe mesaje care îmi topesc inima de la prieteni și vă mulțumesc !!!!! Am jucat tare mult prea mult timp și Instagram-ul meu poate părea perfect, dar este departe de realitate și cred că știm cu toții asta !!! Mi-ar plăcea să-mi arăt emoțiile și lacrimile despre cum mă simt cu adevărat, dar (din) nu știu ce motiv a trebuit mereu să-mi ascund slăbiciunile !!!! Dacă nu aș fi fost soldatul puternic al tatălui meu, aș fi fost trimisă în alte locuri pentru a fi reparată de medici !!!! Dar atunci am avut cea mai mare nevoie de familie !!! Trebuie să fii iubit necondiționat … nu în condiții !!!! Așa că voi fi cât de puternică pot și voi face tot ce pot !!! Și chiar mă descurc al naibii de bine !!! Oricum o zi bună și nu uitați să zâmbiți !!!”, a declarat vedeta pe Instagram la sfârșitul lunii august.
Foto: Arhiva ELLE