Ce a dezvăluit Andreea Berecleanu despre retragerea din televiziune și foștii colegi de la Antena 1: „Ar trebui să mai încetinesc ritmul”

Andreea Berecleanu este de aproape patru ani prezentatoare la postul de televiziune Prima TV.

În noiembrie 2020, Andreea Berecleanu își anunța cu entuziasm urmăritorii că revine în televiziune, ca prezentatoare a principalului jurnal de știri de la Prima TV, după ce în același an a plecat de la Antena 1.


Într-un interviu acordat recent, vedeta a vorbit despre foștii săi colegi de la Antena 1.

„Cu toți cei cu care aveam aceleași afinități, valori, oameni integri, am rămas în relații foarte bune. Ne întâlnim, ne bucurăm de viață, de familiile noastre', a mărturisit ea pentru VIVA!.

Andreea Berecleanu se arată foarte încântată de actualul ei job de la Prima TV și are numai cuvinte de laudă despre colegii ei.

La Prima TV, televiziunea unde sunt deja de trei ani, este o echipă tânără, mă refer în special la reporteri. Suntem în jur de 10-15 seniori în redacție, pe toți îi cunoșteam dinainte, ne-am intersectat la un moment dat în viața noastră profesională. A fost foarte drăguț să revăd oameni cu care am lucrat la SOTI sau care mi-au fost colegi de facultate. La Prima e o energie bună. Știți cât e de important într-o redacție? De fapt, în orice mediu profesional?', a povestit ea pentru sursa citată.


De altfel, prezentatoarea recunoaște că nu ia în calcul o retragere din televiziune.

„Nu, dar nici nu m-aș plânge vreodată că n-am ce face. Nu-mi ajunge timpul peste zi pentru cât lucrez pentru clienții mei pentru partea de comunicare, am planuri și proiecte în minte în permanență. Nu duc lipsă de idei, de creativitate, ba chiar ar trebui să mai încetinesc ritmul. Așa mă sfătuiesc prietenii. (…) Profesia însăși, dragostea pentru ceea ce fac. Poate că prezentarea în sine a unui jurnal este o activitate de rutină și lejeră, dar vă asigur că o fac cu aceeași concentrare, atenție și rigoare mereu. E în ADN-ul meu, nu știu altfel', a mai mărturisit vedeta.

Ce spune Andreea Berecleanu despre operațiile estetice

Andreea Berecleanu nu a fost ocolită până acum de întrebările legate de operații estetice. Prezentatoarea TV este de părere că există această curiozitate tocmai datorită profesiei soțului ei. 

„De ce mi se pun mie întrebări cu privire la operațiile estetice? Îți spun eu de ce. Dintr-un singur motiv: pentru că sunt căsătorită cu un chirurg estetician. Dacă eu eram cu un pilot, avocat, inginer, profesor, niciodată nu mi s-ar fi pus o astfel de întrebare. Sunt persoane care poate nu mă știu de 30 de ani, de când e evident că nu există nicio schimbare, și persoane mai tinere care nu mă știu sau nu mă știau de atunci și se întâlnesc întâmplător la un eveniment cu mine. Și au reacția asta: „Wow! Chiar nu aveți nimic?', a fost răspunsul dat de Andreea Berecleanu în podcastul găzduit de Teo Trandafir. 

Acum ceva timp, prezentatoarea TV a dezvăluit faptul că evită procedurile minim-invazive, cum ar fi injecțiile cu botox sau acid hialuronic. Într-un interviu pentru UNICA.ro, Andreea Berecleanu a spus care sunt tratamentele estetice pe care le preferă.


„Cu siguranță, non-invazive, da. Sunt tratamentele non-invazive, care țin de zona de cosmetologie, apoi cele minim-invazive care țin de injectabile, să zicem. Eu am o expresivitate destul de evidentă și atunci evit să apelez (n.red.: la injectabile) pentru că mie nu mi se potrivesc. Și-atunci lucrez foarte mult pe structura pielii, pe ten. Tenul mi se pare foarte important, având în vedere că eu nu beau suficiente lichide, respectiv apă. Beau cafea, de exemplu, sau ceaiuri, dar nu beau apă foarte multă. Și-atunci trebuie să fac proceduri cum sunt cele de microneedling, cu micro ace. Nu neapărat PRP, nu neapărat cu plasmă proprie, cu sânge propriu, ci cu diferite substanțe care să hidrateze tenul și să-i dea fermitate', a declarat Andreea Berecleanu.

Citește și:
Carmen Grebenișan a anunțat oficial despărțirea de soțul ei, Alex Militaru. Ce precizări a făcut creatoarea de conținut: „Nu e o decizie impulsivă’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people