Ce a dezvăluit Alina Sorescu după ce emisiunea ei de la TVR nu se mai regăsește în grilă: „Se denaturează realitatea”

Artista a ținut să sublinieze că are o colaborare de lungă durată cu TVR.

Ce a dezvăluit Alina Sorescu după ce emisiunea ei de la TVR nu se mai regăsește în grilă: "Se denaturează realitatea"

Alina Sorescu a făcut o serie de precizări după ce emisiunea ei de la TVR, „Vorbeşte corect!”, a fost scoasă din grila de programe.

După ce fanii și presa s-au întrecut în presupuneri cu privire la motivele care au dus la dispariția emisiunii, artista a ținut să facă unele declarații prin care să sublinieze faptul că nu a renunțat la colaborarea cu TVR.

Alina Sorescu a precizat că emisiunea „Vorbeşte corect!” de la TVR nu era un proiect stabil sau care să îi aparțină în totalitate, iar pe primul lor în prioritățile sale se află muzica.

„Dragii mei, au tot apărut în presă interpretări diverse referitoare la colaborarea mea cu Televiziunea Română. Se denaturează realitatea, așa că e nevoie să fac câteva lămuriri.
Sunt în primul rând artist, iar profesia mea înseamnă activitatea mea muzicală, școala mea de muzică și prezența scenică pentru copii „Picii lu’ Soreasca” și comunitățile mele online”, și-a început Alina Sorescu mesajul.

Artista a ținut să sublinieze că are o colaborare de lungă durată cu TVR și că a răspuns mereu cu mare plăcere invitațiilor de a participa la emisiuni și proiecte speciale, dacă acestea i s-au potrivit.

„Pe lângă acestea am avut și am numeroase alte colaborări punctuale.
Sunt din 2002 colaborator al TVR și am răspuns cu mare plăcere de fiecare dată când am fost solicitată și când formatul mi s-a potrivit.
În ultima perioadă am fost invitată de producătorii emisiunii „Vorbește corect” alături de picii din trupa mea în edițiile speciale pe care le-au realizat pentru copii.
A fost ideea producătorilor ca pe lângă oamenii de specialitate invitați (lingviști, scriitori etc.) să se adreseze și copiilor, considerându-mă potrivită acestui context”.

Alina Sorescu a subliniat faptul că acum se află în discuții pentru alte emisiuni, dar și că își dorește continuarea relației profesionale cu postul public de televiziune.

„Sunt în discuții pentru alte ediții speciale de acest gen, dar și pentru noi proiecte cu TVR.
Am colaborat foarte bine și voi colabora de fiecare dată cu mare plăcere, fiind locul în care am crescut și care a completat activitatea mea artistică”, și-a încheiat Alina Sorescu mesajul transmis pe rețelele de socializare.

Citește și:
Gina Matache, mama Deliei, mesaj tranșant pentru cei care o critică pe artistă pentru că nu își dorește copii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people