Alexia Eram este mândră de faptul că fratele ei, Aris, a început să lucreze în televiziune.
Aris Eram a reușit să câștige simpatia publicului de acasă după ce a apărut în emisiunea America Express. În competiție, tânărul a format o echipă alături de sora lui, Alexia Eram.
După terminarea emisiunii America Express, Aris Eram a început să aibă diverse colaborări pe rețelele de socializare cu tot soiul de brand-uri. În unele dintre aceste colaborări, apare chiar alături de sora lui, cei doi reușind să facă o echipă și în ceea ce privește planul profesional.
Având în vedere acest succes, nu este de mirare că Aris Eram a bifat acum o nouă reușită în viața lui profesională. Cum nu mai este străin de lumea televiziunii, tânărul a acceptat recent provocarea de a face parte din echipa emisiunii Super Neatza. Așa că, telespectatorii vor avea ocazia să îl vadă pe Aris Eram în cadrul matinalului de la Antena 1, la sfârșit de săptămână, alături de Ilona Brezoianu, Diana Munteanu, Cuza de la Noaptea Târziu, Radu Bucălae, Cătălin Rizea şi chef Nicolai Tand.
„Gașca Veselă are un nou membru 😉 Bine ai venit, @arismelkior”, se arată în anunțul apărut pe pagina oficială de Instagram a emisiunii.
Recent, Alexia Eram a vorbit despre reușita fratelui ei din plan profesional. Creatoarea de conținut a dezvăluit cum privește faptul că Aris va apărea de acum încolo într-o emisiune TV.
„Sunt foarte mândră de el. Chiar eu l-am dus de dimineață, a dormit la mine în seara aia. Eu l-am dus de dimineață la matinal și l-am luat de la matinal, ca o soră responsabilă ce sunt. Și sunt foarte mândră de el. Chiar cred că se potrivește, este o fire foarte extrovertită, amuzantă”, a spus Alexia Eram pentru cancan.ro.
Alexia Eram a recunoscut faptul că fratele ei nu se gândea că va activa în televiziune. În plus, a spus că i se potrivește acest rol.
„Cred că odată cu această apariție la America Express, pentru că el cred că nici nu se gândise să facă ceva în acest domeniu. Dar e foarte bine, pentru că i se potrivește.”
Într-un interviu acordat recent pentru Unica.ro, Aris Eram a vorbit despre modul în care colaborează cu sora sa, Alexia, în proiectele în care sunt implicați pe social media. Tânărul este încă la început în acest domeniu și consideră că mai are timp să vadă dacă este, într-adevăr, pe placul său sau își dorește altceva.
„Nu știu, este încă o întrebare pe care mi-o pun (n.r. Dacă își dorește să devină creator de conținut). N-a fost niciodată scopul meu, dar o să văd dacă este ceva ce îmi place. Mi-a plăcut foarte mult pentru că tot timpul am dat de echipe foarte plăcute. Cu Alexia a fost super până acum. Vedem dacă mă descurc și singur”, a declarat Aris Eram pentru Unica.ro.
Pentru aceeași sursă, Aris Eram a dezvăluit că acum comunică mai bine cu sora lui în munca pe care o depun, spre deosebire de momentele din competiția America Express: „100% da, în concurs era ceva greu”, a adăugat Aris Eram.
Alexia Eram a vorbit acum ceva timp despre cum s-a schimbat relația cu fratele ei după ce au participat împreună la America Express. Creatoarea de conținut a mărturisit faptul că ea și Aris sunt mult mai apropiați după încheierea competiției de la Antena 1.
„După această experiență ne-am unit mult mai mult ca înainte. Da, suntem frați, și înainte ne iubeam, ne ajutam când trebuia și așa mai departe, dar nu vorbeam atât de des, nu ne vedeam atât de des! De când ne-am întors din America Express ne-am unit mult mai mult. Chiar ne-a făcut bine! Ne-a făcut să ne cunoaștem mai mult decât ne cunoșteam înainte”, a declarat creatoarea de conținut într-un interviu pentru EGO.ro.
Foto: Arhiva ELLE