Ce a dezvăluit acum Elena Gheorghe despre începutul relației cu soțul ei, Cornel: „A fost inițiativa mea, am fost destul de îndrăzneață…”

Într-un interviu acordat recent, Elena Gheorghe a vorbit deschis despre începutul relației cu soțul ei, Cornel Ene, cei doi fiind împreună de 20 de ani.

Elena Gheorghe este una dintre cele mai iubite artiste din România, reușind să se adapteze și să rămână relevantă de-a lungul anilor în industria muzicală. În paralel cu cariera sa, artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul său de aproape două decenii, formând împreună o familie discretă și fericită, având doi copii adorabili, pe Nicholas Răzvan și pe Amelie Nicole..

Într-un interviu acordat recent, Elena Gheorghe a vorbit deschis despre începutul relației cu soțul ei, Cornel Ene, cei doi fiind împreună de 20 de ani.

„20 de ani se vor împlini fix pe 30 iulie, când este și ziua mea, pentru că atunci cumva s-a întâmplat să zicem da. Eram la mare, noi ne plăceam de câteva luni. Nu îndrăznea niciunul să facă primul pas. De ziua mea au venit toți colegii. Cred că mai spre final așa, era 2.00 noaptea, eram la Vox Maris și i-am spus: hai să ne plimbăm. Am luat-o pe plajă și i-am spus că îl plac mai mult decât ca pe un coleg, el a zis că și el simte la fel și cam asta a fost. Bine, normal, că a fost mai romantic așa în ceea ce am simțit și în ceea ce s-a întâmplat, dar am zis-o pe repede înainte”, a povestit, pentru CIAO.RO, Elena Gheorghe.

Artista recunoaște că ea a fost cea care a făcut primul pas, însă este foarte fericită că a luat această decizie.

„A fost inițiativa mea, am fost destul de îndrăzneață, dar mă bucur că am avut îndrăzneală și curaj atunci, deși eu întotdeauna am așteptat să fiu curtată, să nu fac eu primul pas. Așa am simțit. Eram de mult timp prieteni foarte buni. Era – pot să spun – cel mai bun prieten al meu. Îi spuneam și de bune și de rele și el la fel mie. Și am simțit că suntem mai mult de atât”, a precizat ea pentru sursa citată.

Cum se menține în formă Elena Gheorghe

Vedeta este atentă ca fiecare apariție a ei să fie impecabilă și este la curent cu noutățile în materie de frumusețe. Fanele Elenei Gheorghe sunt curioase cum reușește să aibă artista o siluetă perfectă la aproape 39 de ani.

Într-un interviu acordat recent, Elena Gheorghe a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă.

„Nu am mai avut atâtea kilograme din liceu. Tot timpul am fost suplă și m-am menținut în formă, dar acum chiar cumva, nu neapărat că am exagerat, că mă simt bine în pielea mea, dar mi-am depășit gândurile, să spunem. Voiam să slăbesc undeva la 2-3 kilograme. Dar am depășit și am scăzut sub 50 kg. Am slăbit muncind, în primul rând. Munca te face să uiți și de foame. Agitație, emoție… așa este când ai un proiect mare. Cred că oricare dintre noi nu mai avem timp să mâncăm și nu ne mai dedicăm atât de mult timp meselor… merg la restaurant și stau 2-3 ore, mănânc, sau gătesc acasă sau să am poftă de mâncare. Pur și simplu nu mai ai poftă de mâncare când vin astfel de proiecte. Dar, chiar și așa, tot timpul am avut grijă la ce mănânc”, a declarat artista pentru Ego.ro.

Elena Gheorghe a recunoscut că are câteva trucuri de alimentație pe care le aplică constant.

„Niciodată n-am exagerat cu nimic. Tot timpul am gustat și din ce mi-a fost poftă, o prăjitură sau chiar câteodată de o mâncare pe care nu aș consuma-o zilnic. Dar de poftă, gust din tot. Îmi fac plăcerea, nu mă frustrez. Dar niciodată nu mă ridic de la masă sătulă. Asta e lege la mine. Și niciodată nu mănânc tot din farfurie. Însă în această perioadă nu am prea avut timp să mă dedic mâncării, să spun așa. Am consumat salate, pește… plus că am făcut și ceva mișcare. Dar munca a fost sportul meu principal și m-a făcut să uit de foame”, a mai spus Elena Gheorghe pentru sursa citată.

Citește și:
Decizia neașteptată luată de Iulia Vântur după ce, în urmă cu 12 ani, s-a mutat în India: „Mă simt ca acasă aici'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people