Catrinel Sandu, declarații despre relația cu soțul ei: „Sunt o norocoasă”

Catrinel Sandu a făcut dezvăluiri despre viața de familie și relația pe care o are cu soțul ei, Steve Schroeter.

Catrinel Sandu, declarații despre relația cu soțul ei: "Sunt o norocoasă"

Catrinel Sandu locuiește de 14 ani în SUA. Vedeta și soțul ei, Steve Schroeter, s-au căsătorit religios în America, pe data de 11 noiembrie 2019, și au avut parte de o ceremonie pe o plajă din Florida. În vara anului 2021 s-au căsătorit religios și în România, în cadrul unui eveniment discret, alături de familie și câțiva prieteni apropiați.

Catrinel Sandu anunța la la sfârșitul anului 2017 că divorțează de Gabriel Trifu. Vedeta și fostul jucător de tenis au împreună două fete, pe Sara și Lara. Steve Schroeter are doi băieți din prima căsătorie. Aceasta este profesoară de dans și de balet în cadrul Manatee School for the Arts, iar actualul ei soț, Steve Schroeter, este medic stomatolog și deține un cabinet.

Catrinel Sandu a făcut mărturisiri în cadrul unui interviu pentru fanatik.ro despre relația pe care o are cu soțul ei. Vedeta a povestit că Steve Schroeter are o relație apropiată cu cele două fiice ale ei. 

„Steve este un fel de idol pentru copii. Este atât de implicat și de cald și de bun. Cu fetele, el niciodată nu zice „am două fete vitrege”, el spune „am patru copii, doi băieți și două fete.” Fetele mele au petrecut mult timp cu el decât cu tatăl lor. Lara are 9 ani, de 5 ani împreună cu el. Practic a deschis ochii pe el. Îl strigă tata. Pe tatăl ei îl strigă tata din prima zi. Sunt norocoase că au doi tați. Eu așa le spun. (…) Sara vorbește cu el, se simte foarte apropiată și deschisă cu el. Eu sunt și profesoara ei la școală. Avem o relație strânsă. Dar în drum spre casă, ea nu are răbdare să ajungem. Și îl sună de pe drum, înainte să ajungem acasă, să îi spună ce s-a mai întâmplat. Din punctul acesta de vedere sunt o norocoasă.”

Catrinel Sandu a dezvăluit și cum se înțelege cu băieții pe care soțul ei îi are din primul mariaj. Vedeta a recunoscut că nu voia să se căsătorească și că totul a fost pus la cale de către Steve și fiicele ei. 

„Ele m-au încurajat, pentru că eu nu voiam să mă mărit. El cu ele au pus totul la cale, sunt foarte apropiați. Iar eu cu băieții lui… Eu am intrat în viața lor mai târziu, când nu erau foarte micuți. Unul e major, iar celălalt face anul acesta 17 ani. Ei stau o săptămână la mama, o săptămână la tata. Cel mic, vine și pleacă ca un adult. Au grijă de fete. Vreau să spun că, dacă trebuie să plecăm undeva, ele vor sta cu băieții, au grijă de fete. Și ele abia așteaptă. Pentru că ei le duc cu mașina și le cumpără lucruri pe care noi nu prea le cumpărăm, cum ar fi de la fast-food. Câteodată mai fac și ei lecții cu ele”, a adăugat Catrinel Sandu pentru fanatik.ro. 

Citește și:
Anca Țurcașiu arată spectaculos la 52 de ani în costum de baie

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people