Catrinel Sandu locuiește de mai bine de 14 ani în SUA. Vedeta și soțul ei, Steve Schroeter, s-au căsătorit religios în America, pe data de 11 noiembrie 2019, și au avut parte de o ceremonie pe o plajă din Florida. În vara anului 2021 s-au căsătorit religios și în România, în cadrul unui eveniment discret, alături de familie și câțiva prieteni apropiați.
Catrinel Sandu anunța la la sfârșitul anului 2017 că divorțează de Gabriel Trifu. Vedeta și fostul jucător de tenis au împreună două fete, pe Sara și Lara. Steve Schroeter are doi băieți din prima căsătorie. Catrinel Sandu este profesoară de dans și de balet în cadrul Manatee School for the Arts, iar actualul ei soț, Steve Schroeter, este medic stomatolog și deține un cabinet.
Recent, Catrinel Sandu a vorbit despre munca ei și spectacolele pe care le are în desfășurare.
„Aseară am venit foarte târziu, deoarece ne pregătim de un mare spectacol. Peste două săptămâni avem un mare spectacol. Sunt profesoară de dans la o școală foarte mare din Florida, iar în fiecare an avem și un spectacol pe care trebuie să-l prezentăm pentru întreaga comunitate din zonă. Este o presiune foarte mare, pentru că este spectacolul anual al școlii, unde vin tot felul de oameni foarte importanți. Sunt profesoară la școală, dar școala are și o academie de balet la care sunt director. La școală am peste 170 de copii. Le predau balet modern și ballroom, istoria baletului, muzică, absolut toate', a declarat Catrinel Sandu pentru Antena Stars, citată de spynews.ro.
Vedeta a mai recunoscut faptul că venirea în America i-a adus și dificultăți.
„În America am luat-o de la zero. Nu a fost ușor, a fost foarte greu, pentru că nu am venit în America la o vârstă foarte fragedă, am venit la peste 30 și… este destul de multișor, dar nu imposibil. Cred că am avut și foarte mult noroc', a completat Catrinel Sandu.
Într-un interviu acordat recent, Catrinel Sandu a mărturisit se simte extrem de fericită și împlinită alături de partenerul ei de viață, Steve Schroeter, și a avut o mulțime de cuvinte de laudă la adresa lui.
„Cât de fericită sunt? Nu am cuvinte să îți spun cât sunt de fericită! Nu cred că am putut să visez vreodată să fiu atât de fericită! Și sunt mai fericită decât am fost vreodată în viața mea, pentru că suntem chiar foarte bine! Steve este un om despre care nu am cuvinte să îți spun! Chiar vorbeam cu el și râdeam, povesteam de cupluri, că fiecare ar schimba câte ceva la celălalt. Tot timpul noi spunem că nu am schimba nimic. Pentru mine el este perfect și nouă ne place tot timpul să ne spunem unul celuilalt că suntem totul! Și așa este! El e totul pentru mine, eu sunt totul pentru el! Este mai mult decât sufletul meu pereche! Este un nivel al relației și mă bucur din suflet că suntem printre puținii oameni norocoși să avem o astfel de relație, și să întâlnești pe cineva în viața ta care să fie cea mai bună jumătate a ta, omul care să fie totul pentru tine, și cel mai bun prieten, tot, tot, pur și simplu!’, a spus Catrinel Sandu pentru Click!.
Citește și:
Ilinca Vandici vorbește sincer despre imperfecțiunile sale și semnele trecerii timpului: „Știu că asta sunt, am 37 de ani’
Foto: Arhiva ELLE