Câți copii a avut Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley

Lisa Marie Presley a murit la vârsta de 54 de ani.

Câți copii a avut Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley

Lisa Marie Presley, singurul copil al lui Elvis și al Priscillei Presley, a murit pe 12 ianuarie 2023 la vârsta de 54 de ani.

Lisa Marie Presley a fost mamă a patru copii. Pe Benjamin și pe Riley Keough îi avea din relația cu fostul ei soț, Danny Keough. Cei doi au fost căsătoriți din 1988 până în 1994. În 2008 le-a născut pe gemenele Harper și Finley, pe care le-a avut din căsnicia cu soțul ei de la vremea respectivă, Michael Lockwood. Aceștia au divorțat în 2016. 

Foto: Instagram Lisa Marie Presley

În 2020, fiul ei, Benjamin Keough, s-a sinucis la vârsta de 27 de ani. El a fost găsit mort pe 12 iulie 2020, în locuința sa din Calabasas, Los Angeles. Decesul ar fi survenit în urma unei răni provocate de împușcătura cu pistol, potrivit medicilor legiști din Los Angeles. La acea vreme, reprezentantul Roger Widynowski a declarat către Associated Press că Lisa Marie Presley „este absolut devastată, dar încearcă să fie puternică pentru gemenii ei și pentru fiica ei mai mare, Riley. L-a adorat pe băiat. A fost dragostea vieții ei.”

Benjamin Keough, care s-a născut pe 21 octombrie 1992, semăna izbitor cu Elvis Presley și ar fi vrut să calce pe urmele acestuia, îndreptându-se către o carieră în muzică. Benjamin a fost înmormânat în octombrie 2020 la Graceland, casa bunicului său din Memphis, Tennessee.

În luna mai a anului 2022, Lisa Marie Presley a scris pe contul personal de Instagram un mesaj emoționant și sfâșietor, la aproape doi ani de la dispariția fiului ei, Benjamin. 

„Nu am mai postat de ceva timp pentru că nu prea sunt multe de spus pentru că sunt și voi fi mereu în doliu după pierderea fiului meu. Trecerea prin această suferință hidoasă care mi-a distrus și mi-a sfărâmat inima și sufletul m-a înghițit cu totul. În afară de ceilalți 3 copii ai mei, nu prea mai acord timp și atențe la nimic.”

Foto: Profimedia

În ceea ce o privește pe Riley Keough, ea s-a născut pe 29 mai 1989. Și-a început cariera ca model în 2004 și și-a concentrat atenția și asupra unei alte pasiuni, și anume actoria. Conform People, în mai 2022 și-a făcut debutul regizoral cu filmul War Pony la Festivalul de Film de la Cannes. 

Riley Keough s-a căsătorit în 2015 cu Ben-Smith Petersen, un cascador australian, pe care l-ar fi cunoscut la filmările de la Mad Max: Fury Road.

Gemenele Harper Vivienne Anne și Finley Aaron Love s-au născut pe 7 octombrie 2008. Priscilla Presley a fost entuziasmată la acel moment ca va deveni bunică din nou. Lisa Marie Presley a vrut în 2016 să divorțeze de Michael Lockwood, după 10 ani de căsnicie.

În octombrie 2017, Lisa Marie Presley a fost însoțită de cele trei fete ale ei la evenimentul ELLE Women in Hollywood, fiind pentru prima dată când apare la un eveniment public alături de ele. 

Foto: Profimedia

Citește și:
Lisa Marie Presley, ultima apariție publică, cu doar două zile înainte de deces. Imaginile care ridică semne de întrebare

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people