Anca Serea a lucrat o perioadă lungă în televiziune. Deși nu mai apare pe micile ecrane în rolul de prezentatoare, ea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde are mai multe contracte de imagine cu mai multe produse.
Anca Serea are colaborări cu mai multe brand-uri care îi cer să le promoveze produsele în fața comunității ei numeroase din mediul online. Mulți sunt curioși să afle câți bani câștigă, de fapt, din crearea de conținut pe social media.
„Suficient de bine și de mulți încât să pot să zic că aș putea să îmi întrețin familia deocamdată. Da, familia care este numeroasă și pentru asta le mulțumesc tuturor care îmi sunt alături de mine în povestea asta, agențiilor care îmi propun de fiecare dată și clienților care mă angajează într-un proiect', a spus Anca Serea în emisiunea Cristinei Șișcanu.
Din banii veniți din colaborările desfășurate în mediul online, Anca Serea spune că își întreține familia, care este numeroasă.
„Și da, este un val și am un mare respect și pentru influencerii tineri și pentru cei care sunt de vârsta mea. Cred că în domeniul în care activăm noi este loc pentru toată lumea și nu am un model pe care îl urmez. Deci un pic mai mult de 100.000 de euro pe an aș spune. Da, un pic mai mult, dar să știi că contabilitatea mi-o ține cineva. Și eu sunt un om larg la mână, nu stau să controlez. Cred că de două ori pe an când vin impozitele de plătit atunci mă izbesc, atunci mă izbește trenul. Chiar zic cheltui atât de mult? Sau am câștigat chiar atât de mult? Doamne, Dumnezeule, 19% impozite și mai am și niște angajați. Conversația asta o am de două ori pe an cu doamna contabilă', a adăugat Anca Serea.
Anca Serea și soțul ei, Adrian Sînă, au o relație solidă. Cei doi formează o echipă și în ceea ce privește planul profesional. Au pus în urmă cu trei ani bazele unei afaceri de care au vorbit recent cu mândrie. Proiectul lor se concentrează pe produsele cosmetice 100% organice și sunt încântați de portofoliul lor.
„E un produs care a căpătat destul de multă popularitate și chiar putem spune că este un produs „cheie' în catalogul nostru. Între timp, am dezvoltat și alte produse. Spre exemplu, am lansat colecția „Serea organic.' (…) Am făcut această colecție cu un producător italian care are cultură de aloe vera organică și de măslini. Avem niște produse senzaționale. Au certificări organice, ceea ce este un lucru foarte important. Am făcut două produse în colecția „Serea organic’. Un ser cu hialuronic și o cremă hidratantă cu aloe vera organică și cu măslini, cu hialuronic, cu moleculă mică. Foarte multe lucruri și foarte bune produse anti-aging, de hidratare, care pot fi folosite și de un ten sensibil, chiar și un ten cu probleme', a declarat Adrian Sînă pentru Ego.ro.
Citește și:
Eugenia Șerban, declarații sincere despre intervențiile estetice la care a apelat și cum se menține în formă
Foto: Instagram