Cătălina Grama, imagini rare cu fiica ei și a lui Paul Ipate. Cum arată acum Zora, în vârstă de 7 ani

Cătălina Grama a împărtășit un video rar cu fiica ei, Zora, în vârstă de 7 ani.

Cătălina Grama și Paul Ipate formează unul dintre cele mai îndrăgite și solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au împreună o fată, pe nume Zora, iar actrița mai are un băiat, pe Achim, dintr-o relație anterioară.

Cătălina Grama, imagini inedite cu fiica ei, Zora

Recent, Cătălina Grama le-a împărtășit fanilor de pe rețelele de socializare imagini noi cu fiica ei, în vârstă de 7 ani. Actrița i-a urat micuței zilele trecute un călduros La mulți ani cu ocazia zilei de Sf. Maria. Fanii au fost foarte încântați să o vadă pe cea mică, având în vedere că vedeta postează foarte rar imagini cu Zora.

Actrița a împărtășit un videoclip în care apare alături de fiica ei, în timp ce se joacă cu mai multe pisici. În imagini se observă cât de mult a crescut Zora Maria, mama ei fiind cât se poate de mândră.

„Măriuca mea scumpă! La mulți ani tuturor celor care sărbătoresc azi! 🦋”, a scris Cătălina Grama pe Instagram.

Vezi video AICI

Actrița și Paul Ipate au sărbătorit un an de la nunta din Italia

Cătălina Grama și Paul Ipate s-au căsătorit religios la sfârșitul lunii august 2023. Evenimentul a avut loc în România, după ce în urmă cu câteva săptămâni au avut parte de o cununie civilă ca în povești în Italia.

Actrița nu a lăsat ca aniversarea a un an de la ceremonia din Italia să treacă nesărbătorită, așa că a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, dezvăluind și noi imagini inedite de la eveniment.

„Un an de la cea mai frumoasă și plină de bucurie zi. Ziua noastră. Când am zis ‘Si’ în loc de ‘Da.’
Zece ani de când sărim toate gardurile împreună și un an de la cununia noastră de vis. Te iubesc @paulipate pentru că știu că tu o să-mi întinzi mereu mâna să sar peste orice gard, oricât de înalt ar fi!”, a scris actrița pe rețelele de socializare.

Într-un interviu acordat acum ceva timp, Cătălina Grama a vorbit despre decizia de a se căsători cu Paul Ipate.

„Suntem în continuare căsătoriți și cu sufletul. Ideea a venit așa, într-o bună zi. Paul, după cum știi, mă ceruse încă de la începutul relației noastre, dar ne-am hotărât atunci să nu concretizăm asta. Nu am simțit nevoia, dar nu am avut un motiv special. Nu a fost teamă, nu am simțit nevoia, plus că am fost și foarte ocupați. Și am fost plecați într-o călătorie în Italia, cu un an înainte de nuntă, într-o locație care ni s-a părut foarte romantică. Acolo am zis: asta este o locație splendidă! Dacă ne-am gândi vreodată, știi că îți povesteam eu că am vrea să ne căsătorim la 60 de ani. Și am zis: măi, dar totuși, nu ai vrea să ne căsătorim când încă arăt și eu a om? Ca să fiu și eu ok în rochia de mireasă și uite așa s-a concretizat. Noi oricum eram, dar am zis și pentru copiii noștri să trăiască evenimentul alături de noi și totuși să facem asta la o vârstă mai potrivită. Nu că nu ar fi potrivită și la 70 de ani, Doamne ferește, poate fi romantic și atunci!”, a povestit actrița pentru Playtech Știri.

Citește și:
Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan, criticat dur pentru relația cu artista: „Sigur asta îți dorești?'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people