Acum câteva luni, Cătălin Bordea a confirmat că el și soția lui, Livia, s-au despărțit. După ce în presă au apărut mai multe zvonuri conform cărora cei doi ar fi divorțat în secret la notar, comediantul a făcut primele declarații pe marginea acestui subiect. Juratul emisiunii „iUmor' de la Antena 1 a cunoscut-o pe Livia în anul 2012. Cei doi s-au căsătorit civil în 2014, iar în 2019 a avut loc cununia religioasă.
Cătălin Bordea a trecut ulterior prin momente dificile după ce au apărut imagini cu fosta sa soție, Livia, în timp ce se săruta cu bunul lui prieten, Spike. Surse din presa mondenă au declarat că relația dintre Livia, fosta soție a juratului de la iUmor, și Spike este mai serioasă decât se credea, mai mult chiar, cei doi s-ar fi mutat împreună.
Spike și fosta soție a lui Cătălin Bordea, împreună pe rețelele de socializare
În urmă cu câteva zile, Spike a publicat pe contul său de Instagram prima imagine în care apare împreună cu fosta soție a lui Cătălin Bordea.
„Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi', a scris Spike în descrierea imaginii.
La câteva ore după aceea, Cătălin Bordea a publicat o imagine cu el sărbătorind trecerea dintre ani, iar mesajul care acompaniază fotografia i-a făcut pe mulți să creadă că face referire la postarea lui Spike.
„Shine like a motherf*ucker. An fantastic la aproape toată lumea', a scris Cătălin Bordea în descriere.
Cătălin Bordea, declarații acide la adresa relației dintre fosta lui soție și Spike
Invitat în podcastul lui Gojira, Cătălin Bordea a vorbit deschis despre divorț și despre ce îl determină că creadă că relația dintre fosta lui soție și Spike nu va dura.
„Eu zic de ce am aflat la terapie, din cărți… După un divorț, tu ai tendința să te duci într-o nouă relație, instantaneu. Total greșit! E aia pansament… Și tu stai acolo, practic, până când te vindeci, cât de cât. De asta, la un moment dat, sunt oameni care intră într-o relație și într-un an, doi, se uită la fata aia și nu mai are nimic cu ea, nu mai are nicio treabă. Și zic: ‘Păi, cred că trebuie să ne despărțim. Și aia: ‘Păi, de ce? Și pur și simplu îți întârzii procesul de a sta singur, de a învăța ce se întâmplă cu tine. Și, în același timp, folosești un om, că-l folosești. Fără să îți dai seama tu folosești omul respectiv ca să-ți ia ție gândul ăla, ieșiri, îți dă o chestie. Dar tu în timpul ăsta te vindeci și fix când te-ai vindecat, îi spui omului ‘Bă, pa!', a spus Cătălin Bordea la podcast-ul lui Gojira.
Ce a dezvăluit despre ziua în care fosta lui soție s-a mutat de acasă
Invitat în podcastul lui Speak, Cătălin Bordea a vorbit deschis despre despărțirea de soția lui, făcând și confesiuni despre momentul dureros când aceasta a ales să plece din locuința conjugală.
„Cel mai greu moment a fost când a plecat de tot de acasă… Când a venit să îşi ia toate lucrurile, eu mă pregăteam să plec în turneu. Am ieşit pe uşă, m-am uitat în spate şi am văzut pentru ultima oară apartamentul cum îl ştiam. Eu nu am ştiut nimic, ea mi-a jurat că nu se întâmpla nimic între ei, deşi am insistat luni de zile. Inclusiv prietenii o întrebau dacă e ceva între ea şi el. Nu a recunoscut nimic. Am aflat din presă. L-am considerat fratele meu, venea la noi acasă, împărţeam tot, îi dădeam haine, l-am ajutat să treacă peste multe momente grele, i-am fost alături.', a mărturisit Cătălin Bordea în podcast-ul moderat de Speak.
Cătălin Bordea a declarat că a rămas șocat atunci când a aflat cum vorbește, de fapt, Spike, fostul lui prieten despre el.
„Nu am exact timpul anume (n. red. de când a început relația dintre Livia și Spike). E prima oară când zic asta. Bai, dacă faci un lucru, nu te lăuda cu aia. E un rău pe care îl faci, nu e o chestie bună, tu te-ai băgat în casa unui.(…) De la știrea oficială nu am încercat, ce să vorbesc, n-am ce să vorbesc (n. red. cu Spike). Pe lângă asta, când aud că te mai și lauzi că ia uite ce i-am făcut fraierului ăla (…). Nu ne-am certat niciodată. Eu l-am iubit pe băiatul ăsta până în ultimul moment, a fost fratele meu', a spus Cătălin Bordea, în podcast-ul lui Speak.
Citește și:
Iulia Vântur, dezvăluiri despre cum se înțelege cu familia iubitului ei, Salman Khan: „Sunt foarte recunoscătoare'
Foto: Arhiva ELLE