Cătălin Bordea, declarații despre schimbările din viața lui după ce fosta lui soție și Spike au apărut împreună pe rețelele de socializare

Într-un interviu acordat recent, Cătălin Bordea a vorbit despre schimbările care au avut loc în viața lui în ultima perioadă.

Acum câteva luni, Cătălin Bordea a confirmat că el și soția lui, Livia, s-au despărțit. După ce în presă au apărut mai multe zvonuri conform cărora cei doi ar fi divorțat în secret la notar, comediantul a făcut primele declarații pe marginea acestui subiect. Juratul emisiunii „iUmor' de la Antena 1 a cunoscut-o pe Livia în anul 2012. Cei doi s-au căsătorit civil în 2014, iar în 2019 a avut loc cununia religioasă.


Cătălin Bordea a trecut ulterior prin momente dificile după ce au apărut imagini cu fosta sa soție, Livia, în timp ce se săruta cu bunul lui prieten, Spike. Surse din presa mondenă au declarat că relația dintre Livia, fosta soție a juratului de la iUmor, și Spike este mai serioasă decât se credea, mai mult chiar, cei doi s-ar fi mutat împreună.

În urmă cu câteva zile, Spike a publicat pe contul său de Instagram prima imagine în care apare împreună cu fosta soție a lui Cătălin Bordea.


„Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi', a scris Spike în descrierea imaginii.

Într-un interviu acordat recent, Cătălin Bordea a vorbit despre schimbările care au avut loc în viața lui în ultima perioadă.

„Eu abia aștept să mă îndrăgostesc. Eu acum n-am noimă, fac ce vreau și nu e în regulă pentru un bărbat să facă asta. Mi-am cumpărat trei perechi de adidași, aceeași culoare, același brand (…) Am făcut chestia aia din reflex, să mă întorc, să întreb „băi, e în regulă?' și n-aveam pe cine să întreb. Sunt scăpat de sub control, pur și simplu. Mi-am luat două lanțuri de aur la fel, ce om normal la cap are două lanțuri de aur la fel?! Am luat primul lanț de aur, m-am întors să întreb „crezi că e OK?'. Și nimic! Trebuie neapărat, până în vară, să-mi fac o relație, pentru că nu mai am noimă', a declarat juratul de la iUmor pentru Cancan.ro.

Comediantul a mai precizat că își dorește foarte mult o relație de lungă durată.

„De lungă durată, că te complici foarte tare. Până pleacă, până vine cineva, e foarte greu. Mă refer, dacă ai relație de doi ani de zile, după aceea te desparți, pleacă trebuie să faci renovări în casă, dup-aia vine următoarea, nu-i place și tot așa, a mai spus el pentru sursa citată.

Cătălin Bordea, declarații acide la adresa relației dintre fosta lui soție și Spike


Invitat în podcastul lui Gojira, Cătălin Bordea a vorbit deschis despre divorț și despre ce îl determină că creadă că relația dintre fosta lui soție și Spike nu va dura.

„Eu zic de ce am aflat la terapie, din cărți… După un divorț, tu ai tendința să te duci într-o nouă relație, instantaneu. Total greșit! E aia pansament… Și tu stai acolo, practic, până când te vindeci, cât de cât. De asta, la un moment dat, sunt oameni care intră într-o relație și într-un an, doi, se uită la fata aia și nu mai are nimic cu ea, nu mai are nicio treabă. Și zic: ‘Păi, cred că trebuie să ne despărțim. Și aia: ‘Păi, de ce? Și pur și simplu îți întârzii procesul de a sta singur, de a învăța ce se întâmplă cu tine. Și, în același timp, folosești un om, că-l folosești. Fără să îți dai seama tu folosești omul respectiv ca să-ți ia ție gândul ăla, ieșiri, îți dă o chestie. Dar tu în timpul ăsta te vindeci și fix când te-ai vindecat, îi spui omului ‘Bă, pa!', a spus Cătălin Bordea la podcast-ul lui Gojira.

Citește și:
Iulia Vântur, dezvăluiri despre cum se înțelege cu familia iubitului ei, Salman Khan: „Sunt foarte recunoscătoare'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people