Cât a costat ținuta purtată de Lora la cununia civilă. Artista a avut un look rafinat

Lora a avut o ținută simplă, dar în același timp chic, în ziua în care s-a căsătorit civil cu Ionuț Ghenu.

Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil pe data de 19 septembrie, după nouă ani de relație. Artista și partenerul ei au strălucit în ziua în care au mers la Starea Civilă și au rostit cel mai important „Da”, având alături familia și prietenii apropiați. În trecut, Lora a mai fost căsătorită timp de doi ani cu Dan Badea. Cântăreața și comediantul au divorțat în 2014.

Pentru cununia civilă, Lora a ales să poarte o rochie scurtă într-o nuanță de roz pal și cu bretele subțiri, de la House of CB, în valoare de 1.300 de lei, pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale cu cristale de la Dolce & Gabbana, care pe diverse site-uri destinate vânzării articolelor costă 3.550 de lei. Artista a avut și o geantă într-o formă de inimă de la GCDS de aproximativ 690 de lei. În ceea ce privește coafura și machiajul, Lora a preferat să aibă un look natural. Ionuț Ghenu a fost îmbrăcat într-un costum gri și o cămașă albă.

Lora a împărtășit recent cu fanii ei noi imagini de la cununia civilă. Artista este extrem de fericită că a putut face acest pas cu partenerul ei, Ionuț Ghenu, după ce au amânat de mai multe ori planurile de nuntă din cauza pandemiei.

De asemenea, artista a transmis și un mesaj special la câteva zile de la cununia civilă.

„Ai grijă de iubirea ta. E tot ce contează cu adevărat”, a scris Lora pe Instagram. 

Lora și Ionuț Ghenu au fost inițial prieteni apropiați, iar ulterior relația lor de prietenie s-a transformat într-una amoroasă. Într-un interviu pentru revista VIVA!, artista a vorbit cu emoție despre partenerul ei, precum și despre momentele dificile prin care au trecut, în special când au început să formeze un cuplu.

„Ionuț nu este doar iubitul meu, îmi este prieten. (…) A fost o relație atât de încercată și atât de greșit interpretată, am fost acuzați că suntem împreună când eram mai mult colegi, nici măcar prieteni, dar era un membru prea important în echipă ca să pot renunța la el. Când nu am mai avut influențe din exterior și am fost persoane libere, totul s-a schimbat: a venit natural să ne împrietenim, apoi a urmat un scandal mediatic provocat, iar în urma acelui scandal ne-am apropiat foarte mult.”

Cântăreața a povestit că a fost cerută în căsătorie de două ori de către Ionuț Ghenu și că ambele cereri, care au fost speciale, au reușit să o impresioneze. 

„A existat o cerere în căsătorie, într-o bărcuță mai fancy, nu s-a pus în genunchi, că nu avea cum, dar m-a urcat pe mine în bărcuță, undeva la jumătate între Serbia și România, iar eu fiind gălățeancă, crescută pe malul Dunării, a fost locul perfect. Mi-a arătat o peșteră frumoasă, iar când m-am întors, el era cu o cutie și inel. A fost un moment atât de frumos! Apoi, m-a mai cerut o dată, într-o seară de 8 Martie. M-a trezit din somn după vacanța din Maldive și mi-a oferit un al doilea inel, care are o piatră în culoarea apei din Maldive, ca să ne amintească de acea perioadă frumoasă”, a mărturisit Lora pentru sursa mai sus menționată.

Lora a vorbit și despre o ceremonie de binecuvântare a relației care a avut loc acum câțiva ani. 

„A fost o ceremonie de binecuvântare a relației, ținută de un prieten bun care este preot și care avea biserica în curtea casei parohiale. A fost foarte frumos și intim”, a declarat Lora pentru VIVA!.

Citește și:
Anca Serea și Adrian Sînă, discuție în contradictoriu în timpul unei emisiuni TV. De la ce a pornit totul: „Oprim discuția aici'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people