Carmen Grebenișan spune adevărul despre operațiile sale estetice

Carmen Grebenișan este una dintre cele mai cunoscute prezențe feminine din social media din România.

Recent Carmen Grebenișan, una dintre cele mai apreciate prezențe din social media din România, și-a luat fanii prin surprindere atunci când a decis să posteze pe Instagram Stories mai multe imagini în care apare complet nemachiată.


Deși ne-a obișnuit cu look-urile realizate impecabil și machiaje spectaculoase care îi pun în valoare trăsăturile, Carmen Grebenișan nu se ferește să le arate fanilor că și un look natural, fără machiaj, i se potrivește la fel de bine.

Într-un interviu acordat recent, Carmen Grebenișan a vorbit cu sinceritate și despre operațiile sale estetice și intervențiile chirurgicale la care a apelat de-a lungul timpului. „Am o singură intervenție majoră, ce a presupus anestezie generală, implantul de sân. În rest, sunt intervenții minim invazive, toate fiind reversibile, nimic definitiv. În altă ordine de idei, trebuie refăcute o dată la câteva luni. Așa că toată viața cred că voi avea grijă de mine și mă voi folosi de aceste intervenții în avantajul meu', a declarat Carmen Grebenișan pentru Viva.


Ea a vorbit deschis și despre momentul în care a realizat că a exagerat cu unele intervenții chirugicale și ce măsuri a luat. Este vorba de mărirea buzelor. „Eu am sesizat faptul că am exagerat cu acea intervenție, pentru că m-am uitat în oglindă, și nu pentru că mi-au spus alții asta. Am decis să dizolv tot ceea ce aveam, iar apoi am revenit cu o cantitate foarte mică în zona buzelor, care consider că e mult mai potrivită pentru fizionomia mea', a mai precizat Carmen Grebenișan.

Recent, Carmen Grebenișan a vorbit cu sinceritate despre una dintre problemele cu care se confruntă mai multe femei, și anume căderea părului. Vedeta a dezvăluit că și ea a trecut prin asta și le-a dat câteva sfaturi persoanelor care se află într-o situație similară cu a ei.

Carmen Grebenișan i-a răspuns pe rețelele de socializare unei persoane care a întrebat-o ce anume ar trebui să facă dacă se confruntă cu această problemă, mai exact căderea părului. „Analize. În primul rând, vizita la medicul dermatolog pentru o tricoscopie (metoda de diagnosticare a căderii părului)', a spus Carmen pe Instagram.


Ulterior, Carmen Grebenișan a explicat mai pe larg cauzele care pot duce la căderea părului. „Anumite medicamente, anemia, unele boli cronice, afecţiunile tiroidiene, malnutriţia sau curele de slăbire pot fi răspunzătoare de o cădere difuză a părului. Sarcina în trecutul apropiat sau oprirea contraceptivelor pot să determine căderea părului. În termeni medicali, această afecţiune poartă numele de effluvium telogen, iar pilozitatea se reface odată ce stimulul a fost îndepărtat.'


De asemenea, ea a mai spus și care au fost pașii pe care i-a urmat pentru a rezolva problema căderii părului, fâcând câteva schimbări și în ceea ce privește alimentația. „Acesta a fost şi diagnosticul meu. Am urmat o cură cu supliment de fier luat cu vitamina C ca să se asimileze. Am folosit tratamentul recomandat de doctor şi am încercat să cresc aportul de zinc şi fier în mod natural prin alimentaţie (ficat, sfleclă, spanac, carne de vită, gălbenuş de ou) şi cam atât', a adăugat Carmen Grebenișan pe Instagram.


Citește și
Lavinia Pîrva face mărturisiri despre relația cu Ștefan Bănică

Foto Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people