Carmen Grebenișan și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că vrea să se mute din România cu soțul ei.
Carmen Grebenișan și Alex Militaru se cunosc de mai bine de 4 ani, iar prietenia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste. Cei doi soți sunt foarte îndrăgostiți, iar deciziile privind relația lor sunt discutate împreună. Este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, iarCarmen Grebenișana declarat recent că este momentul să facă o schimbare majoră.
Fosta concurentă de laAsia Expressși partenerul ei de viață iau în considerare mutarea într-o țară străină. Carmen Grebenișan a declarat că ea și Alex Militaru au decis să se orienteze spre o nouă casă și și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că se vor muta din România în curând.
Creatoarea de conținut le-a dezvăluit fanilor că ea și soțul ei vor pleca din țară anul următor, iar perioada cât vor sta în străinătate este una nelimitată. Potrivit declarației sale,Carmen Grebenișanși Alex Militaru ar putea locui departe de casă pentru câteva luni sau chiar definitiv. Vestea nu i-a încântat deloc pe fani, însă aceștia o susțin pe vedetă și sunt nerăbdători să afle mai multe detalii.
„Chiar nu glumim, o să ne mutăm anul viitor. Așa ne dorim, așa intenționăm, și acum căutăm toate variantele prin care să facem asta. Nu știm pentru cât timp dar… o lună, două, trei, un an, sau de tot.”, a transmis Carmen Grebenișan, notează Spynews.
Inițial, Carmen Grebenișan a postat o imagine și a vorbit despre mutarea în Barcelona, ca mai apoi să posteze un videoclip și să spună că nu glumește deloc în privința acestei decizii. Vedeta este o împătimită a călătoriilor, iar Spania este una dintre locațiile sale preferate. Carmen postează adesea imagini din vacanțele sale de vis și împărtășește cu fanii detalii despre călătoriile sale.
Carmen Grebenișan și soțul ei, Alex Militaru, și-au spus „Da” pe 28 august 2021, la Primăria Sectorului 2 din București, și au organizat o petrecere restrânsă, pentru familie și cei mai apropiați prieteni, la restaurantul Godai din capitală. Relația dintre Carmen Grebenișan și soțul ei a debutat ca una de prietenie, dar s-a transformat cu timpul în ceva mai mult.
„De fapt, îmi era prieten bun, doar atât. M-am despărțit de iubit, iar el, nu știu, a venit la momentul potrivit, a umplut un gol… am devenit iubiți. În februarie s-a întâmplat asta. Totul s-a întâmplat repede, părinții lui mă consideră ca fiica lor”, povestea Carmen Grebenișan.
Foto: Instagram