Care mai este relația dintre Justin Timberlake și Jessica Biel, după ce actorul a fost surprins de mână cu o altă femeie

De câteva zile, o nouă controversă îl are în centrul său pe Justin Timberlake, care a fost surprins în timp ce se ținea de mână cu o tânără actriță.

Care mai este relația dintre Justin Timberlake și Jessica Biel, după ce actorul a fost surprins de mână cu o altă femeie

Justin Timberlake a fost fotografiat zilele trecute stând la balconul unui bar din New Orleans, alături de colega sa din filmul Palmer, Alisha Wainwright. Cu toate că nu ar părea un lucru chiar atât de rău faptul că au fost văzuți împreună, cei doi s-au ținut de mână, iar acest lucru a creat extrem de multe controverse. „La un moment dat, ea și-a pus mâna pe genunchiul lui. Apoi el i-a luat mâna și au început să se țină de mână”, a declarat o persoană care a văzut această scenă.

Un prieten apropiat al cuplului Justin Timberlake & Jessica Biel a vorbit despre cum tratează cei doi această controversă. „Ei ignoră ceea ce se spune și încearcă să râdă de acest incident, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă, este clar că ceva nepotrivit a avut loc și este ceva pe care orice soție l-ar considera inconfortabil. El băuse prea mult și s-a lăsat dus de val”.

În același timp, o altă sursă vine să îi asigure pe fanii cuplului că relația acestora nu va fi afectată de incident. „Căsătoria lor va supraviețui. El se simte vinovat și se va revanșa în fața ei. Ea se comportă foarte frumos cu el și Justin știe cât este de norocos. El spune că nimic important nu s-a întâmplat, doar era cu colegii de filmare și acesta este finalul poveștii”.

O sursă a declarat pentru People următoarele lucruri: „Erau mai mulți oameni care stăteau pe balcon și cu siguranță nu se întâmpla nimic. Acolo se filma pentru filmul Palmer, ei joacă împreună în film, se înțeleg foarte bine și toată lumea a ieșit afară”. De asemenea, aceeași sursă a afirmat faptul că Justin Timberlake nu ar face un asemenea gest în public, având în vedere faptul că el este căsătorit cu actrița Jessica Biel din anul 2012. „Să fim serioși acum, ei stăteau pe balconul unui restaurant cunoscut din New Orleans, iar el este o vedetă. Nu se întâmpla nimic”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by C E L E B R I T Y D R A M A 📸 (@celebritydramaaa) on


În același timp, un reprezentant din partea actriței Alisha Wainwright a decis să aducă lămuriri privind aceste speculații. „Nu este nimic adevărat în ceea ce privește aceste speculații. Ei lucrează la un proiect împreună. Alături de ei mai erau și alți actori, dar și întreaga echipă de producție”.

Citește și:
Gigi Hadid și Zayn Malik sunt din nou împreună?

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people