Care este, de fapt, povestea cicatricii de pe chip a lui Jason Momoa

Jason Momoa a povestit cum a căpătat această înfățișare dură, evidențiată de cicatricea care-i străbate sprânceana stângă.

Majoritatea dintre noi ne surprindem câteodată uitându-ne la Jason Momoa și la chipul său perfect, întrebându-ne cum s-a ales, totuși, cu o asemenea cicatrice care-i străbate sprânceana stângă. Deși, trebuie să recunoaștem, că are un farmec aparte, povestea din spatele ei nu este tocmai blândă.


Se pare că, în 2008, înainte de „Conan the Barbarian' sau rolul lui Khal Drogo din „Game of Thrones', Jason se afla într-un bar și a fost lovit în ochi cu o halbă din sticlă. Jason le-a spus celor de la New York Post că a avut nevoie de 140 de copci, iar cel care l-a atacat a primit cinci ani de închisoare și a avut nevoie de 15 copci la mână.

Recent, Jason Momoa a creat păreri contradictorii printre fani după ce și-a ras barba. Mai multe comentarii amuzante au apărut pe rețelele sociale, fanii considerându-se răniți profund de gestul lui. „Jason Momoa și-a ras barba și nimic nu mai are sens în lume' sau „Jason Momoa și-a ras barba. Nu vreau să vorbesc cu nimeni azi' sunt doar două dintre acestea. Actorul a luat această decizie pentru a atrage atenția asupra poluării mediului și pentru a încuraja oamenii să folosească sticle de apă 100% reciclabile.


Citește și:
Robert Pattinson, noul Batman?

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people