Care este adevărul despre presupusa relație dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu

În ultima perioadă au apărut tot mai multe speculații conform cărora Vlad Gherman și Oana Moșneagu ar forma un cuplu.

După ce Vlad Gherman s-a despărțit de Cristina Ciobănașu, au existat tot mai zvonuri conform cărora actorul ar fi într-o relație cu Oana Moșneagu, colega lui din serialul „Adela' de la Antena 1. 


După apariția mai multe fotografii cu Vlad Gherman și Oana Moșneagu pe rețelele de socializare, fanii celor doi s-au gândit la faptul că ar forma un cuplu. Cei doi petrec destul de mult timp împreună la filmările serialului „Adela', de aici pornind și zvonurile. Recent, Oana Moșneagu a vorbit într-un interviu pentru revista VIVA! despre relația dintre ea și actor. 

„Eu, Mara, Vlad și Alecs am legat o prietenie foarte frumoasă în contextul acestui proiect. Într-adevăr, petrecem foarte mult timp împreună, de la serile de joi, în care vizionăm „Adela', pentru că #dacaejoieAdela, la weekenduri și vacanțe. Ne înțelegem foarte bine și ne suntem aproape unii celorlalți', a spus Oana Moșneagu. 


Actrița a povestit că ea și Vlad Gherman sunt prieteni și a dezvăluit că fosta parteneră a actorului, Cristina Ciobănașu, nu este deranjată de faptul că cei doi sunt apropiați.

„Cris privește relația noastră de prietenie cât se poate de normal. Suntem prieteni și, da, ce-i drept, ne-am apropiat foarte mult toți patru, eu, Mara, Alecs și Vlad, de mai bine de jumătate de an, după ce fiecare a trecut printr-o despărțire. Ne-am sprijinit reciproc. Faptul că am trecut prin perioada aia dificilă împreună ne-a unit. Dar și cu Cris ne înțelegem toți bine, râdem împreună pe set, ne mai povestim, sfătuim', a adăugat Oana Moșneagu pentru revista VIVA!.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au anunțat la începutul lunii februarie a anului 2021 că se despart după nouă ani de relație. După separare, cei doi au continuat să lucreze împreună.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au confirmat printr-un video publicat pe conturile lor de Instagram că s-au despărțit. În acel video, cei doi vorbesc despre motivele care au dus la separare și menționează că au decis să rămână prieteni. „Eu și Vlad nu mai formăm un cuplu. Am decis împreună că e mai bine să o luăm pe drumuri separate, însă rămânem prieteni', a spus Cristina Ciobănașu.


Actorul a explicat că anul 2020 și-a pus amprenta asupra relației lor de cuplu și a punctat faptul că vor fi prieteni, chiar și după 9 ani de relație. „Se poate să rămânem prieteni după 9 ani de relație și mai mult decât atât o să ne avem spatele unui celuilalt. (…) Am perpelit decizia asta pe toate părțile și am ajuns la concluzia că e cel mai corect lucru pe care putem să-l facem pentru noi ca indivizi. Ce trebuie să înțelegeți este că 2020 a lăsat amprenta și asupra relației noastre.'


Citește și:
Decizia luată de Andreea Bălan după despărțirea de Tiberiu Argint

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people