Radu Ștefan Bănică a dezvăluit de ce nu mai este implicat în afaceri în prezent.
În 2022, Radu Ștefan Bănică și-a făcut debutul în muzică, iar în 2023 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. La vârsta de 20 de ani, tânărul a intrat în lumea afacerilor, deschizând o cafenea în centrul Bucureștiului.
În prezent, Radu Ștefan Bănică nu mai este implicat în afacerea de care s-a ocupat timp de câțiva ani. Artistul a dezvăluit care e motivul pentru care a lăsat deoparte acel business.
„M-a pasionat mereu zona antreprenoriatului și mi-am dorit să am ceva al meu, să las o bucățică din mine undeva, într un business. Din ianuarie nu mai fac parte din acel business, fiindcă nu mai aveam timp să mă ocup așa cum îmi doream. Dar vreau să revin la antreprenoriat atunci când voi avea din nou timp liber”, a declarat Radu Ștefan Bănică pentru VIVA!
Radu Ștefan Bănică a vorbit deschis și despre dezamăgirile de care a avut în cariera lui.
„Da, cred că am dezamăgiri constant. Profesional, de exemplu, sunt roluri pe care mi le doream, am participat la castinguri, dar nu le am obținut. Nu mă încălzește faptul că primeam ca răspuns: „Tu ești cel mai talentat, dar nu te putem alege pe tine. Așa că am o mică frustrare când vine vorba despre acest capitol, dar așa e în viață. Continui să merg la castinguri, fiindcă nu știi nicio dată de unde sare iepurele și, în plus, e un exercițiu bun”, a mai spus Radu Ștefan Bănică pentru sursa citată.
Radu Ștefan Bănică vorbește destul de rar despre relația cu tatăl lui, celebrul Ștefan Bănică, însă nu se ferește să dezvăluie detalii inedite atunci când are ocazia. Invitat la emisiunea „Play IT” de pe Kanal D2, moderată de Bianca Iordache, Radu Ștefan a discutat despre parcursul său profesional.
Deși se află încă la începutul călătoriei sale profesionale, el afirmă că și-a construit propria reputație fără să se folosească de faima tatălui său celebru. Mai mult decât atât, Radu Ștefan Bănică mărturisește că părinții săi au avut un stil de creștere diferit, dar nu a regretat niciodată asta.
„Niciodată nu am regretat sau am purtat pică că ‘Vai, mă cheamă Bănică. De mic am acceptat. Nu se așteaptă lumea la aceste lucruri, dar ce trebuie să înțeleagă și ce am încercat să spun, cardul tatălui meu nu este și cardul meu. Este un mod de a-ți crește copiii, bun, până într-o extremă. Mai multe extreme sunt. Am citit, că tot spuneam de TikTok, să nu porți niciodată ură sau ranchiună părinților tăi pentru că este și prima oară a lor pe pământ. Am zis asta e, au greșit, a greșit și mama, a greșit și tata. Am ajuns să nu mă mai simt eu cu musca pe căciulă pentru că până la urmă fac ce fac datorită mie. Nu m-a băgat Bănică în facultate, nu m-a băgat Bănică într-o casă de discuri, nu a dat niciun telefon să zică ‘Ia-l pe fii-miu și foarte bine”, a declarat Radu Ștefan Bănică în cadrul emisiunii „Play IT”, potrivit Wowbiz.
Foto: Instagram