Cara Delevingne are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei ei, actrița Ashley Benson.
Cara Delevingne a participat zilele trecute la evenimentul 2019 Girl Up Awards unde a primit Premiul #GirlHero, iar modelul nu a contenit cu laudele la adresa iubitei ei, Ashley Benson.
„Este atât de plăcut să am pe cineva în viața mea care mă susține atât de mult și mă iubește”, a declarat Cara, în vârstă de 27 de ani. „Sunt cea mai norocoasă fată din lume”.
Organizația Girl Up, care susține femeile din țările în curs de dezvoltare, a premiat-o pe Cara pentru implicarea și susținerea comunității LGBTQ. „Este un premiu foarte important pentru mine. Mai ales pentru că eu consider că Girl Up este o organizație extraordinară”, a mai spus Cara.
Întrebată ce sfat ar da persoanelor care încă nu au curajul de a recunoaște orientarea sexuală, Delevingne a precizat: „Trebuie să știe că toți am trecut prin aceleași probleme. Adică, unii oameni consideră că este ușor, dar toată lumea a stat măcar o secundă pe gânduri și s-a întrebat dacă ar trebui să facă acest pas și cum”.
„Sunt timpuri dificile. Dar, la finalul zilei, dacă te iubești pe tine însăți, trebuie să te sărbătorești prin a fi capabilă să vorbești și să fii încrezătoare în persoana care ești. Este singura modalitate prin care îți vei putea găsi familia. Știi, toți avem familiile în care ne-am născut, dar toți ne găsim propriile familii în care aparținem. Așadar, singura modalitate de a face asta este să fii sinceră”.
Benson a postat în acea seară un video pe Instagram stories, clip care o arată pe Delevingne acceptând premiul, scriind: „Atât de mândră de tine. Te iubesc @caradelevingne”.
Foto: Profimedia