Cara Delevingne, declarații oneste despre consumul de substanțe interzise: „Este sfâșietor…”

După ce s-a luptat cu dependența de substanțe interzise, Cara Delevingne a intrat într-un program de dezintoxicare.

Cara Delevingne, declarații oneste despre consumul de substanțe interzise: „Este sfâșietor...”

Într-un interviu acordat revistei Vogue, Cara Delevingne a vorbit onest despre dependența de substanțe interzise cu care s-a luptat recent. Anul trecut, modelul în vârstă de 30 ani a fost surprins de paparazzi într-o stare degradantă, fiind vizibil afectată de consumul de droguri.

„Nu dormisem. Nu eram bine”, a declarat Delevingne despre imaginile de anul trecut. „Este sfâșietor pentru că am crezut că mă distrez, dar la un moment dat m-am gândit: „OK, nu arăt bine.” Știi, uneori ai nevoie de o trezire la realitate, așa că, într-un fel, sunt recunoscătoare pentru acele poze.”

Modelul a vorbit și despre petrecerea organizată cu ocazia zilei sale de naștere, mărturisind că vârsta de 30 de ani a avut un impact puternic asupra ei.

„Întotdeauna am știut că lucrurile vor trebui să se schimbe la 30 de ani, pentru că modul în care trăiam nu era sustenabil. Mi-am spus: „Ar trebui să mă distrez grozav. Am toți prietenii aici. Ar trebui să mă bucur de asta.” În schimb, casa în care stăteam avea un turn și mă închideam acolo. Abia dacă ieșeam din cameră. Exista această nevoie de schimbare, dar mă luptam atât de mult cu ea. Primeam cu bucurie această nouă perioadă, dar eram și îndurerată. A fost ca o înmormântare pentru viața mea anterioară, îmi luam adio de la o eră. Așa că am decis că voi petrece cât de tare pot, pentru că acesta era sfârșitul.”

O luna mai târziu, în septembrie, Cara Delevingne a conștientizat că are nevoie de ajutor pentru a depăși această perioadă dramatică.

„Aveam nevoie doar de sprijin. Trebuia să încep să cer ajutor. Iar vechii mei prieteni, pe care îi cunosc de când aveam 13 ani, au venit la mine și am început să plângem. S-au uitat la mine și mi-au spus: „Meriți o șansă la fericire.”

La scurt timp după acest moment, Cara Delevingne a intrat într-un program de dezintoxicare.

„Acest proces are, evident, suișurile și coborâșurile sale, dar am început să conștientizez atât de multe. Oamenii vor ca eu să spun: „Oh, uite, am fost dependentă, iar acum nu mai sunt și asta e tot.” Și nu este atât de simplu. Nu se întâmplă peste noapte…. Bineînțeles că vreau ca lucrurile să se întâmple imediat – cred că această generație, în special, vrea ca lucrurile să se întâmple rapid – dar a trebuit să sap mai adânc de atât.

De data aceasta mi-am dat seama că programul în 12 pași a fost cel mai bun lucru și a fost vorba despre a nu-mi fi rușine de asta. Comunitatea a făcut o diferență uriașă. Opusul dependenței este conexiunea, iar eu am găsit-o cu adevărat în acest program de 12 pași”.

Citește și:
Soția lui Bruce Willis, mesaj dur pentru paparazzi

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people