M-am întors de la Cannes foarte încântată. Mă rog, nu e greu să te întorci de la Cannes încântat. Am văzut filme interesante, am cunoscut oameni care fac filme interesante, am realizat coperta și ședința foto de cover împreună cu Catrinel Menghia, pentru numărul de iulie al revistei ELLE (Domnica Mărgescu și Dan Beleiu formează o echipă de milioane)…
Dar un lucru mi s-a părut ciudat. Într-o zi, pe când ieșisem de la o conferință de presă și îmi beam cafeaua pe terasa de la Palais des Festivals (după ore întregi petrecute în templul filmului nu mai știi dacă e zi, noapte…) am văzut cum, pe la ieșirea/intrarea artiștilor, mașinile oficiale ale Festivalului încărcau staruri, starlete, influencers, modele… care tocmai pășiseră pe covorul roșu la premiera unui film a cărui vizionare avea loc exact în acel moment. Nu înțelegeam ce se întâmplă: filmul nici nu începuse și ele plecau deja din Teatru?
Am povestit întâmplarea unui prietene din Brazilia, probabil una dintre cele mai influente persoane din America Latină, cu un cont de Instagram care numără sute de mii de fani, și s-a uitat mirată la mine: păi tu crezi că noi avem timp să vedem filme? Suntem aici doar pentru red carpet, atât. Defilăm în rochiile, bijuteriile, accesoriile clienților noștri pe covorul roșu și apoi plecăm la alt eveniment.'
Wow! Eu chiar mă bucuram să văd în fotografiile de a doua zi modele sau influenceri care participă la acest festival și sunt interesați de filme de artă, își fac timp și susțin acest important festival, însă premisele erau de fapt altele… În fine, nu e nimic rău, până la urmă, puțini știu acest lucru, ceea ce se vede și este important este faptul că acest festival de film se bucură de o vizibilitate din ce în ce mai mare, ceea ce e bine oricum.
E frumos să ne uităm la pozele de la Cannes 2018 de pe covorul roșu, dar cred că și mai frumos este să vedem și filmele. Și noi/voi vom putea să ne bucurăm de acest lucru în toamnă, datorită Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, pe care îl aștept nerăbdătoare, să văd și restul filmelor, cele care mi-au scăpat la Cannes.
PS: Desigur, și ELLE România a acoperit tot ce s-a întâmplat la Cannes 2018 pe covorul roșu, de la protestul celor 82 de femei care au defilat pe scările Palatului cu Cate Blanchett în frunte, la manifestul femeilor de culoare din industria filmului din Franța, la alt protest – cel al actriței Kristen Stewart împotriva uneia dintre cele mai stupide reguli ale Festivalului. Mai găsiți și cele mai spectaculoase apariții de pe același covor roșu, de la ceremonia de deschidere, de la galele AmFar și Fashion for Relief, sau de la premiera noului Star Wars.
Foto: PR