Când va deveni prinț Archie, fiul Prințului Harry și al lui Meghan Markle

Micuțul Archie va primi automat titlul de Prinț, după încoronarea lui Charles, însă va putea decide dacă îl folosește sau nu.

Când va deveni prinț Archie, fiul Prințului Harry și al lui Meghan Markle

Prințul Harry și soția sa Meghan Markle au renunțat la titlurile și îndatoririle regale atunci când s-au mutat în America – însă fiul lor, Archie, ar urma să devină automat prinț în momentul în care bunicul său ar urca pe tronul Marii Britanii.

După ce Prințul Charles va deveni rege, Archie va primi automat noul titlu și va putea decide, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, dacă dorește să îl păstreze sau nu, așa cum au procedat și părinții săi.

Potrivit The Express, un alt act din 2013 specifică datoria celor ce se află în poziția a șasea pe linia moștenirii tronului (adică poziția în care va ajunge și Archie, după ce Prințul Charles e încoronat ca rege), de a îi cere permisiunea monarhului atunci când vor să se căsătorească.

Așadar, Archie ar trebui să îi ceară permisiunea bunicului său în momentul în care își găsește aleasa – ori poate până atunci dispare și aceată regulă? Rămâne de văzut.

Până atunci, fiul foștilor Duci de Sussex mai are multe ore de joacă rămase, mai ales că Harry și Meghan Markle tocmai ce s-au mutat într-o nouă casă în Santa Barbara. „Asta va rămâne casa lor”, preciza o sursă apropiată. „De când a venit Archie pe lume, totul a fost atât de agitat și multe lucruri au rămas în aer. N-a fost chiar ușor. Pentru prima dată, după mult timp, totul pare să se clarifice”.

„Archie e foarte fericit, și are ceva spațiu să alerge liber”, a mai adăugat sursa, subliniind că Archie e extrem de încântat de mutare, chiar și la vârsta lui fragedă. „Casa a venit la pachet și cu o construcție de joacă pe care va reuși să se cațere în scurt timp. Sunt încântați să se afle acolo și să devină parte a comunității. E o perioadă cu adevărat fericită pentru ei ca familie.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Cu asemenea activități, nici n-ar avea rost ca micuțul să își facă griji din cauza titlurilor de acum – părinții săi reușesc însă să ne țină cu ochii pe ei, mai ales după ce, conform apropiaților, Prințul Harry și-ar dori să se implice cât mai mult în industria cinematografică de la Hollywood, alături de soția sa; atât în spatele, cât și în fața camerelor de filmat!

Citește și:
Prințul Harry și Meghan Markle dau în judecată paparazzi pentru fotografiile făcute cu fiul lor, Archie

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video