Prințul Harry și Meghan Markle au vorbit cu Familia Regală despre sarcină în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente ale anului.
Ducele și Ducesa de Sussex au spus Familiei Regale despre sarcina lui Meghan la nunta Prințesei Eugenie cu Jack Brooksbank. Harry și Meghan au participat vineri la ceremonie alături de alți membri ai familiei la Capela St. George, în castelul Windsor.
Cuplul a ajuns astăzi în Sydney în turneul lor de 16 zile din Australia, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga.
Harry și Meghan s-au logodit la Castelul Windsor în luna mai, iar vestea că cei doi așteaptă primul copil a fost anunțată în ajunul primului lor tur din afara Irlandei și a Marii Britanii.
Regina, Ducele de Edinburgh, Prințul de Wales, Ducesa de Cornwall și Ducele și Ducesa de Cambridge sunt încântați de veste.
Și Doria Ragland, mama lui Meghan Markle, este „foarte fericită' și „așteaptă cu nerăbdare momentul în care va veni pe lume primul ei nepot'.
Un purtător de cuvând al Palatului Kensington a declarat: „Înălțimile Lor Regale Ducele și Ducesa de Sussex sunt bucuroși să anunțe că Ducesa de Sussex va avea un copil în primăvara anului 2019. Înălțimile Lor Regale au apreciat tot sprijinul pe care l-au primit de la oameni din întreaga lume de la nunta lor din mai și sunt bucuroși să împărtășească această veste cu publicul.'
Text: Bianca Margarit
Foto: Arhiva Revistei ELLE