Deși are doar opt ani, Prințul George știe deja că viața sa va fi cu mult diferită de a altor copii. Potrivit expertului regal Robert Lacey, Prințul William și Kate Middleton i-au explicat deja fiului lor că în viitor va deveni rege. Evenimentul ar fi avut loc vara trecută, când micuțul George de-abia împlinise șapte ani.
Chiar dacă poate părea o vârstă extrem de fragedă pentru a procesa o astfel de informație, Lacey afirmă că în general, membrii familiei regale sunt informați cu mult înainte în legătură cu datoriile care îi așteaptă.
În 2016, Prințul William a declarat că așteaptă momentul potrivit pentru a-i da vestea cea mare fiului său și că se asigura că îi oferă un mediu stabil, sigur, și că îi oferă cât mai multă dragoste. „William și Kate au vorbit deja cu George și Charlotte despre rolurile pe care le vor avea în viitor, dar într-o manieră potrivită unor copii, astfel încât să nu se simtă copleșiți. George știe că e special și că într-o zi va deveni viitorul rege al Angliei', a declarat o sursă pentru Closer Weekly. Aceasta a adăugat și că cei trei copii ai cuplului regal sunt extrem de sociabili și că nu se tem să apară sau să vorbească în public.
„George a devenit un băiețel foarte încrezător și iubește să cunoască lume nouă. Nu au emoții în public și deja dau semne că vor deveni niște lideri grozavi.'
În ceea ce îl privește pe tatăl lor, Prințul William, se pare că acesta s-a obișnuit destul de greu cu ideea că într-o zi va deveni rege. „Când era tânăr, William s-a luptat cu ideea de a deveni rege. Conștientizarea faptului că nu își poate alege calea în viață – că nu poate deveni doctor sau medic veterinar- a fost o apăsare pentru el', a declarat expertul regal Katie Nicholl.
Citește și:
Ce nu suportă Prințul George și Prințesa Charlotte la mama lor, Kate Middleton
Foto: Arhiva Revistei ELLE