Actrița Camila Mendes a dezvăluit într-un interviu extrem de emoționant faptul că a fost abuzată sexual, în timp ce era în primul an la New York University.
Camila Mendes, în vârstă de 25 de ani, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Womens Health despre cum a fost abuzată sexual în adolescență, dar și ce anume a ajutat-o să treacă mai ușor peste. Actrița care interpretează rolul Veronica Lodge în serialul „Riverdale” a dezvăluit drama pe care a trăit-o.
„Am avut parte de o experiență terifiantă. Am fost drogată de cineva care voia să mă abuzeze sexual”, a spus Camila pentru Womens Health.
După incident, Camila a decis să își facă un tatuaj pe spate în care scrie „to build a home' („să construiești o casă') și a spus care este semnificația din spatele tatuajului pe care îl are: „Mi-am făcut tatuajul după ce am terminat primul an. Îmi doresc ca toate lucrurile din viața mea să mă facă să mă simt în siguranță și confortabilă.' Experiența pe care Camila a trăit-o a avut un impact extrem de mare asupra ei, iar singurul ei scop după această experiență a fost să își construiască o carieră, o familie, dar și să fie fericită.
Camila Mendes nu este singura actriță care a decis să vorbească deschis abuzurile de care a avut parte. Colega ei de platou, Lili Reinhard, în vârstă de 22 ani, a avut curajul să dezvăluie că și ea a fost victima unui astfel de abuz. Ea a decis să păstreze secret incidentul deoarece credea că nimeni nu o va crede, dar și că va avea probleme la locul de muncă.
Camila Mendes este într-o relație cu actorul Charles Melton, în vârstă de 28 ani. Cei doi au sărbătorit recent un an de relație.
Foto: Instagram