Camelia Sucu sub semnul echilibrului

ELLE: In ultimul an te-am vazut peste tot in presa, de la reviste glossy pina la reviste de business sau ziare. Cum iti explici acest interes al jurnalistilor pentru tine?

Camelia Sucu: stii, poate ca este pentru prima data cind marturisesc asta, dar aceasta mediatizare este foarte controlata de mine si de echipa cu care lucrez. Nu am cautat asta si nu o doresc fara motiv. Mediatizarea mea a venit din pura necesitate de a sustine brand-ul Class Living.

Este adevarat ca am incercat sa am foarte multa grija sa nu dam in altceva, sa nu ajung la suprasaturatie. Dar am vrut, in primul rind, sa comunic oamenilor ca nu este nimic rau sa muncesti, nu este absolut nimic rau in a avea bani si a fi milionar. Nicaieri, in nici o tara din lumea aceasta. Am fost prezentata la un moment dat ca fiind femeia cu cele mai multe lichiditati din România. Ei bine, nu mi s-a parut deloc nelalocul lui sa vorbesc de­spre ce inseamna sa-ti transformi munca in cash si cum se face asta.

Lumea era curioasa si jurnalistii puneau tot felul de intrebari: Cum a ajuns aici aceasta femeie? Are voie o femeie sa fie in mediul de business? Cum e sa ai atitea lichidi­tati? Ei bine, am simtit nevoia sa nu stau ascunsa, sa spun ca totul este rezultatul unui sir lung de ani de munca si al abilitatii de a privi in viitor, de a anticipa.

ELLE: Dar in plan personal cum traiesti: in prezent sau privind spre viitor?

C.S.: In plan personal… Hmm, eu cred ca viata asta e facuta din trecut, prezent si viitor, iar trecutul trebuie sa fie baza solida pentru frumusetea trairilor din prezent si pentru gindul ca viitorul o sa fie frumos. Mie nu-mi place sa traiesc din amintiri. Insa pentru mine trecutul inseamna un sir de experiente care m-au ajutat sa ma inteleg mai bine, sa ma cunosc mai bine, sa cresc, si de asta prezentul este mai bun si mai echilibrat.

Sint convinsa ca si in prezent am multe de invatat si voi avea multe de facut, si mai bune, si mai rele, care ma vor ajuta ca in viitor sa-mi gasesc si mai bine locul. Nu am ajuns usor aici, dar am incercat tot timpul sa ma cunosc. Mi-am pus foarte multe intrebari despre mine, mi-am revazut si mi-am recapitulat temele nefacute, dar am vorbit si cu prieteni apropiati, cu mama mea, cu sora mea si am incercat sa ma cunosc si prin ochii celorlalti, pentru ca daca tu iti pui intrebarea si tot tu raspunzi, de multe ori s-ar putea sa nu fie raspunsul corect…

ELLE: Crezi ca mai este necesar in Romania de astazi sa le explicam oamenilor ca a fi bogat nu e un lucru rau?

C.S.: Da, am observat ca mai este necesar si am fost surprinsa. Inseamna ca mai este loc de invatat. As vrea ca lumea sa inteleaga ca acei oameni bogati nu sint bogati pentru ca le-a cazut ceva din cer. Cei mai multi au muncit mult si au invatat lucruri pe care pot sa le transmita si altora. Altora care au nevoie sa munceasca si la rindul lor sa faca bani. Nu spun ca nu poti sa traiesti bine, sa fii respectat si sa ai o viata frumoasa daca n-ai milioane. Banul este doar un instrument.

E adevarat, succesul te poate imbata, dar in acelasi timp oamenii isi gasesc echilibrul in munca lor si printre semeni si pina la urma ajung sa priveasca acest instrument ca pe ceva necesar pentru a continua ceea ce au inceput.

ELLE: Dar poate ca atitudinea asta e legata si de invidie. Simti uneori ca oa­me­nii sint invidiosi pe succesele tale?

C.S.: Nu. Nu am simtit-o niciodata. Poate doar mici rautati, citeodata. Multa lume spune ca am devenit mai mediatizata datorita divortului. Pot sa spun ca pe tema divortului nu am dat interviuri. Am fost intrebata doar tangential si am raspuns ca este un moment din viata care se intimpla in viata a milioane de oameni, o etapa care trebuie parcursa strict de persoanele in cauza. Nu cred ca un divort e subiect de presa. Am dat un interviu in acea perioada, intr-o revista de business, in care jurnalistul a fost interesat mai curind de ceea ce se va intimpla cu business-ul. Era o afacere cunoscuta, eram doi oameni foarte cunoscuti. N-a fost simplu.

Eram in atentia tuturor, dar pentru mine mult mai importanta era atentia muncitorilor nostri, a oamenilor nostri. Noi munceam zi de zi impreuna si fata de ei m-am simtit datoare sa le arat ca nu e decit o etapa trecatoare, a celor doi oameni in cauza, si atit; a Cameliei si a lui Dan Sucu, care au petrecut 18 ani de viata impreuna si acum trec printr-un divort. Noi trebuia sa gasim, si respectiv eu am gasit calea cea mai simpla, curata, de a ne separa ca parteneri de business.

ELLE: Divortul a trecut, la fel si perioada de „doliu', normala dupa orice despartire. Cum s-a asezat viata ta intre timp?

C.S.: Am lasat timpul sa se aseze si lucrurile sa se decan­teze… La inceput a fost perioada acelor intrebari si raspunsuri de care aveam absoluta nevoie, ca sa stiu cum merg mai de­par­te. Eu cine sint? Ce sint? Ce vreau? si in fiecare moment tineam foarte mult ca atunci cind ma scol dimineata sa imi pup fetele, sa mi le string la piept, sa stie ca sint OK, chiar daca eu plinsesem toata noaptea, sa ma uit in oglinda si sa vad acelasi om care vrea sa mearga mai departe.

Etapa de dupa separare nu a fost pentru mine o perioada numai de lacrimi in ochi, dar nici o perioada vesela, in care sa sar in sus de bucurie sau sa dau o petrecere. Am fost foarte ocupata cu munca, pentru ca la nivel profesional a fost mult de reasezat… De fapt, totul s-a completat – planul personal si cel profesional. Tot atunci am ince­put sa vad arta mult mai aproape de mine, mi-a incalzit sufletul si am inceput sa fac evenimente in care am expus arta in showroom-urile noastre.

Am cunoscut oameni minunati, mai ales din lumea culturii, pe care ii ascultam fascinata. Eram ca un burete uscat, avid de informatie. Pur si simplu, parca iesisem dintr-o lume si intrasem in alta, mult mai frumoasa.

ELLE: Intre timp s-a intimplat ceea ce se intimpla intotdeauna cu parintii: ai ramas cu cuibul gol. ti-ai mai dori un copil?

C.S.: O, da, foarte mult. Recunosc ca aici ma mai domolesc fetele si-mi spun: „Lasa, mama, ca-ti facem noi nepoti'. si eu le spun: „Mai aveti timp, dar fiti atente, mai ales Ioana care are  22 de ani, daca aveti chef de copii acum, va anunt ceva: intotdeauna am admirat-o pe Ornella Muti ca a nascut in aceelasi timp cu fata ei. Asa ca am putea sa facem la fel, dar tu vei creste copilul, ca cineva trebuie sa munceasca'. Si asa le mai domolesc.

Mi-s foarte dragi copiii si cred ca daca sarcina n-ar fi tinut noua luni, probabil ca as fi facut mai multi copii. Ma bucur ca si fetele mele sint la fel. Cind merg la tatal lor, se joaca cu cei doi copii mici, mai ales cu cel mai mare, Dan-Dan cum i se spune in casa. Copiii sint niste suflete frumoase. si crede-ma ca de multe ori gasesc ca sint mai inteligenti ca noi.

ELLE: Cum te impaci cu trecerea timpului? Mai e valabila astazi ideea de criza de maturitate?

C.S.: Singura data cind am avut o pro­ble­ma cu trecere timpului a fost pe la 30 de ani. Tot au­zi­sem povesti despre pragul de la 30 de ani. Ei bine, am trecut de ziua de nastere si nu s-a intimplat nimic. Ca apoi, la citeva zile dupa aceea, sa intru si eu in rind cu lumea. Imi ziceam: Doamne, au trecut asa de repede astia 30 de ani! Ce ma fac? Cit mai am? Pentru mine problema era cit mai am, nu neaparat ca am o problema cu trecerea timpului. In fond, faptul ca imbatrinesti mai e o problema azi? Stiu si eu, se vede pe tine ca ai imbatrinit?

Eu sint o fire optimista, asa ca nu-mi mai fac probleme cu trecerea timpului. Mi-am propus sa traiesc 106 ani. Am facut eu un deal cu Doamne-Doamne, asa ca mai am mult de trait. Asta a fost singura mea problema de trecere a timpului. In rest, eu cred ca semnele de maturitate ale unei femei sint frumoase. Femeile sint mult mai frumoase cu trecerea timpului, daca stiu sa pastreze frumusetea aia care vine din interior si care inseamna ca esti bine cu tine insuti, ca esti impacat cu tine, ca om.

ELLE: Mi-ai spus odata ca atunci cind esti pe strada cu fetele tale lumea crede ca sinteti toate surori. Fetele ce spun despre asta?

C.S.: Eu am fost bine primita in rindul fetelor, si ca mama, si ca sora lor. Chiar si colegii sau prietenii lor se simt bine cu mine si se intorc oricind la prietena Camelia, care poate sa le dea si lor un sfat sau sa-i ajute. Ma bucur ca pot sa am o stare de spirit atit de tinara, o energie care sa ma lase sa fiu linga ele, in li­mitele bunului-simt. Am norocul sa nu se arate virsta urit pe mine. si am norocul sa pot face multe lucruri care sa-mi intretina fizicul si psihicul, de la tratamente pina la a citi carti. Sint lucruri pe care trebuie sa le faci pentru tine, atit pe interior, cit si pe exterior.

ELLE: Pina la urma, si aici e vorba tot de echilibru…

C.S.: Tot de echilibru, desigur. Ce-i mai motivant, ce-i mai frumos in viata decit sa incercam sa gasim acel echilibru unde ne simtim in pace? Uite, am 43 de ani, dar nu incetez sa ma uimesc tot timpul descoperind lucruri la mine… In momentul in care pot sa fac lucruri noi, sa ma indrept catre oameni si trairi noi, ma simt minunat.

ELLE: Si ideea de responsabilitate sociala tot de aici porneste? Aproape nu exista vreun eveniment caritabil la care sa stai deoparte. De ce faci asta?

C.S.: Da, aici putem vorbi de acelasi pas spre echilibru. Intotdeauna am simtit nevoia sa fac ceva pentru a-i ajuta pe altii. Caritatea nu a fost inventata doar de cind am inceput noi sa vorbim despre ea, in România. Ar trebui sa existe in fiecare dintre noi. Iar responsabilitatea sociala este cea care coordoneaza aceasta pornire fireasca spre un program bine gindit, care sa duca la rezultate pe masura. Dupa parerea mea, caritatea este diferita de responsabilitatea sociala.

Pentru mine e normal sa fac asta. Cind eu stiu ca eu si fetele mele avem tot ce ne trebuie, nu poate sa nu ne loveasca in suflet anunturi de copilasi bolnavi, de copii saraci, de batrini care nu au locuinte. M-am indreptat mai mult spre sanatate pentru ca am mai multe cunostinte in acest domeniu. Sint medic si mi-a fost mult mai usor sa inteleg ce inseamna un program bine stabilit. Ceea ce urmaresc eu este eficienta. Avem medici foarte buni, care pot deveni si mai buni daca s-ar avea mai multa grija de training-ul lor…

Apoi, e vorba despre dotari. Am incercat sa ma implic un pic in nevoile spitalului la „Marie Curie' pentru ca e un spital dedicat copii­lor. Nu mi-e usor sa vad cit de multi copii se duc in strai­natate ca sa-si faca o anali­za, un tratament sau sa li se puna un diagnostic. De ce? Avem o gramada de spitale. De ce nu putem sa facem ceva la spitalele alea sa devina la fel de bune ca acelea din strainatate? Nu pot sa pricep.

Avem foarte multi oameni care pot sa se implice in astfel de programe, exista oameni care vor sa se implice material mult in astfel de programe, avem medici buni, dar nu exista coerenta. Sint foarte multe ONG-uri si fundatii, care fac mult bine. Poate ca se intilnesc cu multe greutati pe parcurs. Nu pot sa-mi dau seama. M-am dus catre Fundatia „Renasterea' si am ramas acolo pentru ca am gasit acea coerenta de care iti vorbeam.

Cristina Copos este, dupa parerea mea, unul dintre sufletele acelea minunate care daruiesc absolut neconditionat. E o frumusete de femeie. De asta este si frumoasa, pentru ca are un suflet frumos. Ea m-a tras de mineca, iar Mihaela Geoana, o alta femeie minunata, a adus coerenta pe partea de cancer – ea venise din America si stia foarte bine cum se face o fundatie si cum se fac evenimentele. si iata ca sintem deja in al saptelea an de existenta si avem oameni care au incredere in noi – pentru ca oa­menii au nevoie sa stie ca isi plasea­za banii intr-o investitie buna. Respon­sabilitatea sociala este o investitie a fiecaruia dintre noi in viitorul nostru.

ELLE: Fetele tale au prins si ele acest microb al responsabilitatii sociale?

C.S.: Oh, fetele mele sint foarte miloase. Batrinii de pe strada le lasa mai tot timpul cu lacrimi in ochi, la fel copiii care sufera. Cred ca ar ajuta pe toata lumea de pe planeta daca ar putea… si, de altfel, asta as vrea si eu. La un moment dat, in 2007, dupa ce am vazut ca ele isi do­resc sa faca lucruri mult mai mari pentru diverse nevoi, am convenit cu ele ca din fondul pe care il crea­sem pentru ele, toata dobinda sa o investim numai in ceea ce inseam­na nevoi si respon­sa­bilitate sociala. si nu sint sume mici.

Cred ca anul trecut, daca nu ma insel, in diverse proiecte si programe de caritate si responsabilitate sociala, am avut contracte de mai bine de 500.000 de euro. si imi pare bine ca am putut sa facem asta. Nu sintem singure, desi­gur. In România sint foarte multi oameni care fac acest lucru.

ELLE: Am auzit ca te gindesti sa investesti in turism. Are de-a face acest plan cu pasiunea ta pentru calatorii, sau este doar o oportunitate a momentului?

C.S.: Este o oportunitate, intr-adevar. In momentul in care a in­ce­put sa se faca si la noi in tara simtita prezenta acestei crize financiare si economice, au inceput sa se caute locuri unde poti investi. Cred ca interviul nostru sta sub semnul echilibrului, caci si aici tot despre echilibru e vorba.

Eu cred ca aceasta criza va echilibra lucrurile. Deja preturile au inceput sa revina mai aproape de realitate. Tere­nurile, constructiile, totul a facut un pas spre normalitate. Asadar acum pot sa investesc aici, pentru ca sint preturi mult mai rezonabile. tara noastra nu este exploatata deloc din punct de vedere al turismului. Pina acum s-a investit prea putin in turism si agricultura. Insa urmeaza un an foarte interesant, in care investitiile trebuie sa fie foarte atent pri­vite, pentru ca aceste investitii inseamna si un viitor mai bun pentru noi. Investitiile mari inseamna locuri de munca, iar acum lumea este speriata ca ramine fara loc de munca.

De ce in turism? Foarte simplu: imi place sa calatoresc. Exista centre speciale de tratamente si de detoxifiere peste tot – Austria e plina, Elvetia e plina, Italia la fel. Daca lor le merge bine, de ce nu putem incerca si noi? OK, te duci si in Italia, platesti 5.000-7.000 de euro pe saptamina in aceste centre, cu toate tratamentele pe care le doresti si nu le doresti. Vii de acolo ca nou. Dar de ce nu as putea sa aduc si eu niste italieni in Transilvania? De ce nu as putea sa-i aduc la Slanic-Prahova? Nu stiu…

Nu ca as repeta ce spune Elena Udrea, dar are si ea dreptate, avem atitea ape termale care erau asa de cautate odinioara.

ELLE: Tocmai ti-am „vizitat' garderoba. Ai foarte multe haine. Cum ti le alegi, ai un stilist care sa te ajute?

C.S.: Intr-adevar, am foarte multe haine. Pe multe dintre ele le pastrez pentru povestea lor, pentru ca au marcat diferite etape din viata mea. Au marcat momentul in care am avut curajul si puterea financiara sa fac un pas mai mult decit vitrina, momentul in care am facut mai mult decit doar a proba un lucru, momentul in care am cumparat primul meu item de fashion semnat de un designer.

Am fost intotdeauna atrasa de moda, de lucruri autentice. Mama e foarte cocheta si ne-a invatat sa fim si noi cochete. Pentru mine vitrinele au facut parte din educatie. Apoi, iau foarte multa informatie din reviste. Mi-a placut sa vad ce e in vitrina, ce e pe catwalk, dar mi-a placut intotdeauna sa vad si cum combina hainele stilistii revistelor. si am vrut sa vin si eu cu ceva personal.

N-am un stilist, nu pot sa spun ca am pe cineva pe care sa-l intreb ce trebuie sa-mi cumpar acum sau cum sa combin hainele. Dar imi place sa invat, cum am invatat astazi de la Domnica – ai sa vezi ca ai sa regasesti in tinutele mele combinatiile pe care le-a facut ea azi.

ELLE: Crezi ca stilul e ceva cu care te nasti sau se poate invata?

C.S.: Eu cred ca stilul e ceva cu care te nasti si pe care niciodata nu obosesti sa-l imbunatatesti. In jurul stilului personal iti cladesti toata viata. Te nasti cu el, dar nu reusesti sa-l scoti la lumina decit educindu-l si slefuindu-l pas cu pas. Daca te trezesti brusc intr-o frumoasa creatie de-a lui Lagerfeld sau de-a lui Galliano, s-ar putea sa nu stai bine in ea. Povestile acelea cu Cenusarese transformate brusc in printese sint doar povesti.

ELLE: Dar printul se poate naste din broscoi?

C.S.: De cele mai multe ori, da, pe print il facem noi cu un sarut. Spune-mi tu mie cind un barbat nu a fost transformat de o femeie cu un simplu sarut?

ELLE: Te consideri un om realizat? E ceva care iti lipseste?

C.S.: Sigur ca da, altfel ce o sa fac pina la 106 ani? Ma consider o femeie implinita, o femeie fericita pentru ca am invatat sa iubesc frumos, neconditionat, oamenii din jurul meu – copiii, omul pe care il iubesc. Sint iubiri diferite, stim cu totii ca iubim diferit… D

ar sa ai posibilitatea asta interioara sa iubesti fara sa astepti neaparat ceva nemaipomenit de la celalalt este ceea ce cred eu ca ma defineste ca femeie implinita. Ca om de afa­ceri, ma consider un om realizat pentru ca am avut sansa de a face ce-mi place si de a avea atit de multa energie.

Sint un om care se simte bine cu el insusi. Am invatat ca in viata faci si bune si rele si ca nu trebuie sa treci pe linga cele rele crezind ca ai facut bine. Trebuie sa fii corect cu tine. si imi plac foarte mult oamenii de la care am de invatat, imi place ca o sa tot am de invatat in viata asta.

 Mihaela Spineanu – Frank

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK