Cadoul de logodnă pe care Prințul Charles i l-a făcut Dianei a fost vândut la licitație

Cu două luni înainte de nuntă, Prințul Charles i-a oferit Dianei un Ford Escort argintiu.


Potrivit informațiilor obținute de publicația HELLO!, înainte de nuntă, în 1981, Prințul Charles i-a făcut cadou pe atunci logodnicei sale, Diana, o mașină. Este vorba de un Ford Escort argintiu, pe care fiul Reginei Elisabeta i l-a oferit Dianei cu doar două luni înainte de ceremonia fastuoasă de la Catedrala St. Paul din Londra.


Prințesa a folosit mașina timp de doar un an, până în 1982, când a venit pe lume primul său fiu, William. Cu toate acestea, Diana a păstrat mașina, iar recent, automobilul a fost scos la vânzare.

În urma unei licitații, mașina a ajuns în posesia unui muzeu din Chile pentru suma de 52,640 de lire sterline. Prețul cerut inițial a fost mai mic de atât, fiind estimat între 30,000-40,000 de lire sterline.

Mașina urmează să fie expediată în America de Sud, mișcare despre care licitatorul Lewis Rabett de la Reeman Dansie Auctions din Colchester, Essex, spune că este o „dovadă' a impactului pe care Diana l-a avut la nivel global. „Interesul a fost considerabil înainte de licitație', a spus Rabett. „[Mașina] care ajunge în America de Sud este o dovadă a nivelului de interes care există la nivel global. Este, de asemenea, și o dovadă a moștenirii de durată a Dianei'.


Știrea a apărut cu câteva zile înainte de ceremonia de comerorare organizată în cinstea Prințesei Diana, pe 1 iulie la Palatul Kensington. În această zi, Prințesa Diana ar fi trebuit să împlinească 60 de ani, iar pentru a marca momentul, Prințul William și Prințul Harry dezvăluie o statuie realizată în cinstea mamei lor.

Inițial, cei doi plănuiseră un eveniment grandios, la care ar fi trebuit să participe peste 100 de persoane. Însă, potrivit unui comunicat oficial lansat vineri, numărul participanților va fi redus considerabil.


Decizia de a reduce numărul invitaților se datorează restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a prelungit măsurile de prevenție împotriva Covid-19, astfel încât, evenimentele în aer liber se pot desfășura doar în prezența a 30 de persoane.

Potrivit informațiilor obținute până în acest moment, se pare că de la eveniment vor lipsi atât Prințul Charles, cât și Kate Middleton și Meghan Markle.


Citește și:
Un pompier dezvăluie abia acum care au fost ultimele cuvinte ale Prințesei Diana după accidentul din 1997

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video