Cabral Ibacka a făcut o postare amuzantă despre fiul lui, Tiago.
Cabral și Andreea Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul autohton. S-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească. S-au căsătorit în 2011 și au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago. Prezentatorul de la PRO TV mai are o fiică, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.
În stilul amuzant caracteristic, Cabral Ibacka a făcut recent câteva mărturisiri despre fiul lui, Tiago. În postarea publicată de prezentatorul TV pe Facebook, acesta vorbește, într-un mod haios, despre băiețelul său, care e surprins în timp ce se uită la o tablă de șah.
„Nu știu copiii voștri, dar al meu vorbește 14 limbi străine, face împins culcat cu 220 de kg și poate citi câte trei cărți simultan. În poza asta doar îi curgeau mucii pe tablă, dar asta nu înseamnă că nu pot minți cu nerușinare că e mare maestru intergalactic de șah! Și joacă go legat la ochi!”, a scris Cabral pe Facebook.
Acum ceva timp, Cabral a vorbit despre modul în care el și soția lui aleg să își educe cei doi copii.
„Cred că le oferim aceleași gânduri pe care orice român normal la cap le transmite copiilor: respectă-i pe alții, respectă-te pe tine, ai grijă de ceilalți și ai grijă și de tine!”, a declarat Cabral pentru VIVA!.
Prezentatorul a vorbit și despre decizia de a alege pentru fiica lui o grădinița de stat și nu una privată.
„Am ales o grădiniță din cartier, care are două proprietăți foarte importante: educatori cu experiență, dedicați meseriei lor. Și e aproape de casă. Nu credem că la momentul ăsta face diferența o grădiniță de fițe, cu heliport și nume bombastic. Și nici nu credem că ajutăm copilul dacă face pe drum trei ore pe zi doar pentru grădi. Și cred că am ales perfect, facem 6 minute cu bicla și Doamna Luiza este fix ce-are nevoie orice copil de vârsta asta sau mai mare!”, a mai spus el pentru sursa citată.
Într-un interviu acordat recent, Andreea Ibacka a făcut declarații sincere despre cum s-a schimbat viața lor de cuplu de când au devenit părinți.
„Sigur că s-au schimbat foarte multe din activitățile noastre împreună. Cred că am bifat până acum o singură vacanță singuri și atunci eram gravidă, de fapt. La cinema numeri pe degete de câte ori am fost. Dar încercăm, și mă gândesc că din toamnă începem colectivitatea și cu Tiago și poate că viața noastră chiar se va schimba”, a declarat Andreea Ibacka pentru ego.ro.
Andreea Ibacka a vorbit și despre conflictele care au apărut în relația cu soțul ei, în special după ce a venit pe lume primul copil.
„Am avut răbdare până acum și nu ne-am scos ochii. Mai mult, acum, la al doilea copil, am fost mai înțelepți. Poate că la primul ne-am mai scos ochii. Sau eu lui, să zicem… Pentru că ai senzația că bărbatul își ia niște libertăți atunci când merge la muncă. El se duce la muncă pentru că este responsabilitatea și datoria lui față de familie, nu neapărat că îi face o plăcere sublimă”, a adăugat Andreea Ibacka.
Foto: Arhiva ELLE