Cabral are o comunitate numeroasă pe rețelele de socializare și a ales mereu să vorbească cu sinceritate despre momentele plăcute din viața, dar și despre greutățile cu care s-a confruntat.
De această dată, Cabral și-a surprins plăcut fanii de pe Facebook cu mărturisirea pe care a făcut-o. Prezentatorul de la PRO TV le-a dezvăluit acestora faptul că Namiko, fiica lui în vârstă de 3 ani, a venit în biroul lui și a adormit în brațele lui. Cabral a adăugat că și-a anulat câteva dintre planurile pe care le avea pentru acea zi pentru a sta alături de Namiko.
„S-a trezit Namiko. A venit tropăind-fuga la mine în birou și-a zis că vrea în brațe. S-a cuibărit la mine-n brațe și de 40 de minute sforăie încet aici. Am dat „delete' la primele două chestii trecute în calendar pentru azi, rămân pe altă dată… azi sunt pernă profesională de dormit', a scris Cabral pe Facebook.
În urmă cu ceva timp, Cabral a dezvăluit într-un articol de pe blogul personal faptul că încă din copilărie suferă de „sindromul picioarelor neliniștite' și a vorbit deschis despre această afecțiune și cum se manifestă aceasta, pe care, conform declarațiilor sale, și fiica lui, Namiko, a moștenit-o.
„Trăiesc cu el de când încă eram copil şi din cauza lui am fost certat nu de puţine ori. Sindromul picioarelor neliniştite. Cum se manifestă? În mai multe feluri. E vorba de o… nelinişte pe care o au propriile picioare. Efectiv nu găseşti confortul decât dacă tot frichineşti labele picioarelor, le freci ba între ele, ba de pat, ba de aşternuturi.'
Prezentatorul a povestit și cum a observat că fiica lui în vârstă de 3 ani, Namiko, pare a avea aceeași afecțiune ca și el.
„Mi-am adus aminte despre asta fix aseară, când am pus-o pe Namiko la culcare şi-am văzut mişcările pe care le face cu picioarele. Iniţial, încântat ca un gândac mândru, mi-am zis „Ia uite, se vede că-i fiică-mea, dă la fel ca mine din picio… aoleu!'. Luând la rând informaţiile din ultimul timp, încep să cred că e şi ea în gaşca noastră. Şi măcar ştiu când o bag la culcare să nu-i mai tot repet, ca o babă pe drogurile greşite, Nami, gata', a mai spus Cabral.
Cabral și Andreea Ibacka formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când au jucat împreună într-o telenovelă românească, care i-a adus împreună și par să aibă o relație excelentă, dacă e să o judecăm după farsele și declarațiile celor doi din social media. S-au căsătorit în 2011 și au împreună o fetiță, Namiko, și un băiat pe nume Tiago. Prezentatorul TV mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu fosta soție, Luana Mitran.
Citește și:
Gina Pistol și Smiley, colegi de platou pentru un film dramatic
Foto: Arhiva ELLE