Cabral, declarații amuzante despre cei doi copii mai mici ai lui: „Mai am să le dansez la bară și să le cânt la harpă, că tot degeaba…”

În stilul amuzant caracteristic, Cabral a mărturisit că face orice pentru ca cei mici să adoarmă, însă eforturile sale sunt inutile.

Cabral, declarații amuzante despre cei doi copii mai mici ai lui: "Mai am să le dansez la bară și să le cânt la harpă, că tot degeaba..."

Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are o fată, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.

Namiko, în vârstă de 5 ani, și Tiago, care va împlini 2 ani în curând, le fac destule probleme părinților lor, așa cum reiese dintr-o postare făcută de Cabral pe contul lui de Facebook. Prezentatorul a povestit prin ce trece în fiecare seară, atunci când vrea să îi culce pe cei mici.

„Bună ziua. Mă numesc Cabi și sunt tată de fete și de băiat. Rog și eu acum, public, asumat, să-mi explice și mie un părinte cum e cu copiii ăia perfecți care se culcă la 20:00 și dorm până la 07:30. Că ăștia ai mei ori au softul stricat, ori au moștenit frichineală în koor de la tac’su, ori nu știu ce au, că nu vor să doarmă, mănenemă, orice le-aș face!”, și-a început prezentatorul confesiunea pe Facebook.

În stilul amuzant caracteristic, Cabral a mărturisit că face orice pentru ca cei mici să adoarmă, însă eforturile sale sunt inutile.

„Dacă îi pun în pat la 20:00… e ca și cum aș băga găina vie în cuptor! De nu se frichinesc, se rostogolesc, se smotocesc… tocesc cearceafurile alea de le fac chiloți! Le vorbesc frumos, le spun povești, le pun muzică… mai am să le dansez la bară și să le cânt la harpă, că tot degeaba, nu adorm! Și dacă se întâmplă să adoarmă – ca prin minune – la 21:00… m-am nenorocit! La 05:00 A.M. umblă prin casă de zici că-s în Zombie 3 – Învierea!!!”.

Cabral a cerut chiar și ajutorul fanilor, spunând că așteaptă sfaturi de la alți părinți care au copii ce adorm ușor.

„Spuneți-mi și mie, vă roagă fratele vostru din Berceni, cum e să ai un copil din ăla din film, de-l bagi în pat, îl pupi pe frunte, îi urezi ‘Noapte bună, tati te iubește!’ și el închide ochii fericit și doarme ca nebunu’ până la 07:00 dimineața! Că pe ai mei… până nu-i ameninț cu cuțitele de bucătărie, nu-i conving să stea lipiți de cearceafurile alea! Vă mulțumesc. p.s. Bine că nu se văd cearcănele la afro-români, că eram desfigurat deja!”, le-a mai spus el fanilor, în mediul online.

De ce Andreea și Cabral Ibacka au ales pentru fiica lor o grădiniță de stat

Într-un interviu acordat recent, Cabral a vorbit despre modul în care el și soția lui aleg să își educe cei doi copii.

„Cred că le oferim aceleași gânduri pe care orice român normal la cap le transmite copiilor: respectă-i pe alții, respectă-te pe tine, ai grijă de ceilalți și ai grijă și de tine!”, a declarat Cabral pentru VIVA!.

Prezentatorul a vorbit și despre decizia de a alege pentru fiica lui o grădinița de stat și nu una privată.

„Am ales o grădiniță din cartier, care are două proprietăți foarte importante: educatori cu experiență, dedicați meseriei lor. Și e aproape de casă. Nu credem că la momentul ăsta face diferența o grădiniță de fițe, cu heliport și nume bombastic. Și nici nu credem că ajutăm copilul dacă face pe drum trei ore pe zi doar pentru grădi. Și cred că am ales perfect, facem 6 minute cu bicla și Doamna Luiza este fix ce-are nevoie orice copil de vârsta asta sau mai mare!”, a mai spus el pentru sursa citată.

Citește și:
Anunțul special făcut de Lili Sandu. Ce a dezvăluit despre partenerul ei de viață, Silviu Țolu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people