Bun venit în lumea fermecătoare a Iraidei!

Cu colaborări care au cucerit inimile ascultătorilor, Iraida s-a impus ca o prezență puternică în lumea muzicală, iar personalitatea sa vibrantă și puterea sa de a transmite emoție prin muzică o fac să strălucească în orice proiect în care se implică.

În interviul de mai jos aveți ocazia să vă aventurați în culisele vieții și carierei sale, descoperind sursele sale de inspirație și pasiunile care o alimentează. Iraida nu este doar o cântăreață talentată, ci și un compozitor apreciat în industria muzicală românească și nu numai.


Cu o atitudine curajoasă față de modă și stil, Iraida nu se teme să își exprime autenticitatea și individualitatea în fiecare apariție publică. În plus, își împărtășește și planurile de viitor, subliniind că își dorește să crească și să se bucure mai mult de fiecare zi.

Deci, pregătiți-vă să fiți inspirați de energia și pasiunea acestei artiste remarcabile, care continuă să cucerească inimile ascultătorilor săi și să își construiască un loc bine meritat în industria muzicală!


ELLE: Care sunt sursele tale principale de inspirație atunci când compui muzică?

Iraida: Experiența mea de viață până în acest moment, dar și a celor din jurul meu, pentru că sunt o persoană foarte empatică. Pe lângă acestea, absolut tot ce mă înconjoară. Sunt de părere că lucrurile care te pot inspira sunt peste tot și trebuie doar să îți deschizi ochii cu adevărat pentru a le putea vedea și accesa.

ELLE: Cum descrii evoluția stilului tău muzical de-a lungul carierei tale, în special în colaborările cu diferiți artiști și DJ-i?


Iraida: Îmi place să experimentez diverse stiluri și nu mi-e frică de „nou' sau „divers'. Așa cum avem diverse stări ca oameni, așa îmi expun și eu stările în colaborări cu stiluri diferite.

ELLE: Ce te motivează să explorezi diverse influențe muzicale și culturale în creațiile tale și în colaborările cu alți artiști?

Iraida: Felul meu de-a fi. Ȋmi place să mă joc, sunt curioasă, caut veșnic sensuri sau explicații și îmi place să fac din orice lucru o provocare și să evoluez în orice context.


ELLE: Cum crezi că personalitatea ta puternică se reflectă în muzica pe care o creezi și în colaborările tale?

Iraida: Probabil din sensul pe care-l dau anumitor lucruri cu un sens deja stabilit și prin felul meu mai „raw' de a fi.

ELLE: Ce rol joacă moda în prezentările tale artistice și cum consideri că se integrează aceasta în imaginea ta ca artistă?

Iraida: Descopăr moda chiar și în acest moment. Nu pot spune că mi-am găsit un stil anume, dar în același timp știu exact ce nu-mi place. Până la urmă, viața este despre a identifica cine ești.


ELLE: Care este mesajul pe care îl transmiți prin alegerile tale vestimentare și de stil în aparițiile publice și în videoclipurile tale muzicale?

Iraida: Mi-ar plăcea să cred că oamenii pot observa prin alegerile mele că nu trebuie să arăți într-un anumit fel și doar în acel fel pentru a te simți frumoasă, sexy sau puternică.

ELLE: Care sunt elementele distinctive ale stilului tău personal și cum consideri că acestea contribuie la identitatea ta ca artistă?

Iraida: Nu prea sunt adepta culorilor, îmi plac mai mult culorile pământii și non-culorile. Paradoxal într-un fel, pentru că sunt un om căruia îi place enorm să râdă și să se joace.


ELLE: Care sunt momentele tale preferate din punct de vedere al modei și stilului în cariera ta până în prezent?

Iraida: Ținutele pe care le-am avut în videoclipul de la NTM’ sunt preferatele mele până în acest moment. M-am simțit cel mai „eu' de până acum.

ELLE: Ai vreun style icon sau există cineva care te inspiră? Dar în materie de muzică?

Iraida: Nu aș putea zice că mă inspiră cineva anume. Sunt genul de om care poate vedea frumosul în absolut orice. Același lucru se aplică și muzicii. Nu cred în muzică proastă sau ținute proaste. Cred că poate exista ceva bun în absolut orice.


ELLE: Ce planuri de viitor ai?

Iraida: Să devin mai bună ca ieri și tot așa. Pe toate planurile, ca om, ca artistă, ca songwriter, ca fiică, ca iubită, ca prietenă. Și să ajung să mă bucur mai mult de mine.

Citește și:
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost internat la Institutul Matei Balș din București. Care este starea de sănătate a actorului: „Gânduri bune’

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people