Bruce Willis a fost surprins în acest weekend în Los Angeles, California. Paparazzi de la The U.S. Sun l-au fotografiat pe actorul din Die Hard, în vârstă de 69 de ani, în timp ce se plimba cu mașina prin cartierul Studio City.
Acesta se afla pe scaunul din dreapta al mașinii și era însoțit de oamenii săi de securitate. În imaginile obținute de publicație, Bruce purta o șapcă neagră și un tricou în dungi.
Bruce Willis a fost diagnosticat anul trecut cu demență frontotemporală, o afecțiune degenerativă care i-a afectat serios calitatea vieții și care l-a determinat să renunțe la actorie. Inițial, actorul în vârstă de 69 de ani fusese diagnosticat cu afazie, însă după mai multe cercetări și teste medicii săi au ajuns la concluzia că suferă, de fapt, de demență.
Deranjată de un articol apărut în presă, care oferea detalii despre boala cu care Bruce Willis se confruntă de peste un an, soția actorului, Emma Heming a decis să vorbească onest despre acest subiect.
„Titlul spune, practic, că nu mai există bucurie în soțul meu. Acum, pot să vă spun că acest lucru este departe de adevăr', a declarat Emma într-un clip video postat pe contul său de Instagram.
„Nu mai speriați oamenii și nu îi mai faceți să creadă că, odată ce sunt diagnosticați cu o boală neurocognitivă: ‘Asta e tot. S-a terminat. Nu mai e nimic de văzut aici. Am terminat. Nu, este complet opusul acestui lucru.', a adăugat Emma Heming, în vârstă de 45 de ani.
În postarea sa de pe Instagram, Emma Heming a vorbit și despre impactul pe care boala lui Bruce l-a avut asupra familiei lor, dezvăluind că această perioadă este plină de „iubire și fericire.'
„Sută la sută, există durere și tristețe. Există toate astea. Dar începi un nou capitol și acel capitol este plin. Plin de iubire. Plin de conexiune. Plin de bucurie. Plin de fericire. Acolo ne aflăm'.
Într-un alt videoclip, Emma Heming a adăugat: „Nu spun că demența înseamnă curcubeie și unicorni. Nu este așa. Dar există și o altă latură a ei care este atât de frumoasă'.
Heming a vorbit în multiple rânduri despre relația cu Bruce Willis pe parcursul deteriorării stării de sănătate a acestuia, ea fiind și cea care a anunțat inițial că actorul suferă de această condiție.
„Deși este dureros, este o ușurare să avem parte în cele din urmă de un diagnostic clar. FTD este o boală crudă despre care mulți dintre noi nu am auzit și care poate lovi pe oricine. Bruce a găsit întotdeauna bucurie în viață – și i-a ajutat și pe toți cei pe care îi știe să facă la fel. Înseamnă foarte mult pentru noi să vedem că acest sentiment a fost transmis înapoi către el și către noi toți.'
În luna septembrie a anului trecut, soția actorului a vorbit într-un interviu emoționant și despre faptul că nu știe dacă soțul ei este conștient de ce se întâmplă cu el. Cu două luni în urmă, o sursă din apropierea familiei a declarat pentru presă că Willis are parte de zile bune și de zile proaste.
„Această experiență a adus întreaga familie și mai aproape. Nimeni nu știe cât timp mai are Bruce, așa că toți încearcă să se bucure de fiecare moment de care au parte alături de el.'
Citește și:
Selena Gomez, dezvăluiri dureroase despre imposibilitatea de a avea copii biologici: „Am ținut doliu’
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia